Ne apropiem cu pași repezi de finalul săptămânii și nu putem lăsa de izbeliște politichia de Bahlui mai ales că sunt multe lucruri care merită discutate. Cum ar fi, de pildă, vizita în capitală a unei “delegații” de la partidoi, vizită în care mulți își puneau speranțe dar care s-a finalizat cu un mare eșec.
Treaba e ca la ședința organizațiilor de giudeț, conducerea de la Iași nu a primit votul de încredere, semn că că lucrurile merg tare prost la nivel de filială. Dar cel mai important și mai important ni se pare nesiguranța care planează deasupra tinerelului și protejatului domnului senator, cel căruia i-a fost făcută cadou funcția, așa cum el însuși recunoștea cu zâmbetul pe buze.
Cică treaba e așa de nasoală încât senatorul își trage palme pentru greșeală și face tot ce îi stă în putință să își pună protejatul pe făraș, în speranța că astfel va putea reveni la butoane. Poate că nu ar fi rău ca protejatul să deschidă mai bine ochii, dar asta e fix treaba lui, știți vorba: cum îți așterni…
În altă ordine de idei, speranța moare ultima și senatorul are dreptul se spere că cei de la capitala l-or “unge” candidat pe la giudeț. Numai că oamenii nu uită că stimabilul a reușit să facă praf multe milioane de iepuroi pe care le-a băgat în niște containere cu pretenții de spital mobil-asta cu ajutorul prietenilor de peste Nistru-, iar marea firmă, mândria lui, e în faliment. Și mai are pretenția să fie numit “om de afaceri”.
Halal…