Ședințele de Consiliu Local sunt cunoscute pentru două lucruri: dezbateri aprinse și un nivel de monotonie care ar adormi și o cafea dublă. Totuși, un director din primărie a găsit rețeta perfectă pentru a supraviețui ordinii de zi: ecranul telefonului.

În timp ce primarul vorbea cu patos, directorul nostru era conectat la o altă realitate. Una mult mai captivantă, cel mai probabil plină de clipuri cu pisici, rețete rapide sau ultimele noutăți din grupurile de WhatsApp. Atât de profundă a fost „imersiunea” în feed, încât vorbele edilului, deși îi erau adresate în mod direct, au trecut pe lângă el ca vântul.
Momentul de glorie s-a încheiat brusc când un coleg de „bancă”, realizând că primarul aștepta un răspuns de la directorul care privea hipnotizat în poală, a fost nevoit să treacă la măsuri fizice: un brânci discret și o tragere fermă de mânecă.
„Regăsit” brusc în sala de ședințe, funcționarul a clipit des și a afișat acea privire clasică de „Da, domnule primar, ascultam cu foarte mare atenție, doar îmi luam notițe pe telefon”.

Scena ar fi fost doar un moment comic, dacă nu am vorbi despre un post plătit cu mii de euro pe lună din bani publici. Se pare că, la acest nivel salarial, pachetul de beneficii include nu doar mașină de serviciu și birou spațios, ci și dreptul de a da like-uri pe banii cetățenilor, exact când se discută problemele orașului.
Până la urmă, trebuie să-i dăm cezarului ce e al cezarului: să il ignori pe primar care vorbește direct cu tine cere un curaj uriaș. Sau doar o conexiune 5G impecabilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected