Politichia de Bahlui a fremătat puternic ieri, când Marcel de București numit și “solul păcii” a venit cu gânduri mari la Iași, gânduri date total peste cap după cum ne-a șoptit un porumbel cocoțat pe casa pătrată, acolo unde s-a ținut în mare taină și cu ușile închise o ședință cu cei care primează din partidoiul roșu.
Se spune că la ședința asta ar fi trebuit să se traseze directive, să se dea jos unii, să le ia locul alții numai că pe ultima sută de metri “solul păcii” a decis să îi sfătuiască părintește pe cei din taberele opuse ale partidoiului cu pricina și i-a îndemnat să se înțeleagă frățește, asta în timp ce îi mângâia drăgăstos, fapt ce l-a bucurat nespus pe un anume domn din “frunte” care a ieșit vesel ca un pui de porumbel al cărui mămică i-a îndesat în cioc o omiduță, asta pentru că deși momentan scaunul acestuia se clătină, încă n-a picat.
Ei, în această situație, se pare ca partidul “galben” poate răsufla ușurat pe moment pentru că, știți cum e vorba… rău cu rău dar mai rău fără rău, sau in cazul lor, e mai rău cu alt rău. Adicătelea, cu ăștia vechi e mai ușor de “lucrat”, că își cunosc unii altora mendrele și slăbiciunile.
În final, prea multe nu se mai pot spune despre vizita domnului Marcel de la București însă putem spune cu siguranță că nimic nu e sigur până când nu se întâmplă ceea trebuie să se întâmple.