AȚI VĂZUT-O? O copilă a dispărut dintr-un centru de ocrotire din Iași
La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Iaşi au fost sesizați cu privire la faptul că numita AMBROZE ANA MARIA, de 15 ani, a…
24iasi.ro
La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Iaşi au fost sesizați cu privire la faptul că numita AMBROZE ANA MARIA, de 15 ani, a…
Educația pentru sănătate devine o prioritate la nivel guvernamental printr-un nou proiect nou, „Să creștem generații sănătoase”, menit să transforme modul în care copiii și comunitățile școlare se raportează la…
Cât ai așteptat să apară „Odiseea”, filmul despre care vorbește toată lumea? Dar „Omul-Păianjen: O nouă zi”, care îl readuce pe Tom Holland în rolul lui Peter Parker? Dacă sunt…
Prefectul județului Iași, Constantin Dolachi, a transmis o poziție publică în care critică modul în care a fost luată decizia de a opri iluminatul stradal din municipiul Iași după miezul…
Consiliul Județean Iași demarează un proiect amplu de consolidare, modernizare și reabilitare a Spitalului de Pneumoftiziologie (secția de pe strada Dr. I. Cihac nr. 30), o investiție de peste 65…
Club Viper, destinația dedicată activităților de entertainment și recreere din Iulius Mall Iași, pregătește noi experiențe pentru vizitatori, într-un concept modern, gândit pentru mai mult confort și distracție. Cei aproximativ…
Cu profundă durere, colectivul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași anunță trecerea la cele veșnice a plutonierului adjutant (r) Pipirigeanu Claudiu, camarad și coleg care și-a…
Lotul 2 de microbuze electrice destinate transportului elevilor din comunele ieșene a fost livrat. Cele 5 microbuze electrice suplimentare (pe lângă cele 26 deja distribuite in comune) au fost achiziționate…
Consiliul Județean Iași, în calitate de beneficiar, a finalizat proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din Județul Iași”,…
Compania IULIUS continuă investiția de 80 de milioane de euro în reamenajarea și modernizarea ansamblului mixed-use Palas Iași, demers ce pune pe primul loc experiența publicului și a partenerilor. Proiect…
| Cookie | Duration | Description |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |