Exclusiv/ Întâlnire a liderilor de sindicat în clădirea Prefecturii Iași
Astăzi este o nouă zi de proteste a celor din învățământ, iar de această dată circa 3500 de oameni s-au întâlnit în fața Prefecturii Iași. Diferit față de celelalte zile…
24iasi.ro
Stiri Locale Iasi
Astăzi este o nouă zi de proteste a celor din învățământ, iar de această dată circa 3500 de oameni s-au întâlnit în fața Prefecturii Iași. Diferit față de celelalte zile…
La această oră, salvatorii ieșeni desfășoară o misiune de căutare a unei persoane dispărute, un bărbat în vârstă de 57 de ani, pe raza comunei Ciurea. Se deplasează 2 autospeciale…
Potrivit Agenției Nationale de Transplant, maratonul pentru viață a început marți, 6 iunie, la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași acolo unde familia unui pacient aflat în…
O fetiță în vârstă de 12 ani a fost diagnosticată cu obezitate morbidă, această cântărind în prezent 140 de kilograme. Potrivit unor surse 24iași, pacienta este în stare gravă iar…
Compania de Transport Public ține cont de aglomerația de pe Aeroportul Internațional Iași astfel încât au fost luate măsuri. Potrivit conducerii dar și după observațiile din teren, la orele de…
Reprezentanții SC EcoPiața SA au stabilit programul acțiunilor de dezinsecție, deratizare și dezinfecție în piețele agro-alimentare pe care le administrează. Piețele vor fi închise în timpul acțiunilor! Primele intervenții sunt…
Un ieșean a decis să își încheie socotelile cu viața, aruncându‑se astăzi, 7.06.2023, de la etajul 4 al Spitalului de Pneumologie. Medicii și ceilalți pacienți sunt șocați de acest incident,…
Având in vedere faptul că știrea, pe surse, cu titlul Asistenta‑șef ATI de la Spitalul de Copii a “topit” 110 de sticle cu detergent. Femeia câștigă aproape 12.000 de lei…
Având în vedere că lucrările la Grădinița Bucium, din imediata apropiere a Școlii “Veronica Micle”, sunt aproape de finalizare, redacția 24iași a solicitat un punct de vedere de la reprezentanții…
Astăzi, 06 iunie 2023, polițiștii Secției nr. 6 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că seara trecută, un bărbat, de 72 de ani, a plecat de la…
| Cookie | Duration | Description |
|---|---|---|
| cookielawinfo-checkbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
| cookielawinfo-checkbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
| cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
| cookielawinfo-checkbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
| cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
| viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |