Frigul de noaptea trecută a făcut două victime, ambele fiind în stare gravă. În cazul unui bărbat, medicii nu mai pot face nimic pentru un picior degerat, astfel încât sunt nevoiți să îl amputeze.
“Este vorba de o femeie în vârstă de 68 ani, cu hipotermie severă 24,2 grade Temperatura centrală, adusă de ambulanță din strada Vasile Lupu, fiind găsită cu sticla de băutură lângă ea, cu halena etanolică, având asupra să o copie de buletin cu adresa pe str. Soficu, fiind în stare comatoasă la început. Apoi a venit un bărbat în vârstă de 68 ani, tot cu hipotermie severă (25,6 C, iar acum după tratament are 36 C), sindrom confuzional persistent (se evidențiază AVC cronic pe CT), cu pneumonie de aspirație, degerături antepicior bilat și glezna, gamba pe stânga. Internat pentru Clinică Medicală. Chirurgia recomandă temporizarea amputației până la stabilizarea pacientului pe medicală și delimitarea leziunilor”, a declarat Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.