Polițiștii ieșeni au reușit să îi identifice pe autorii agresiunii asupra unui minor, pe esplanda din Pașcani. Evenimentul a avut loc la data de 21 octombrie iar victima are 15 ani. Potrivit informațiilor transmise, victima ar fi fost lovită fără milă de alți doi minori, de 15 și 16 ani care ar fi vrut să obțină astfel o eventuală sumă de bani de la aceasta. Minorul a ajuns la spital cu multiple traumatisme. Unul dintre agresori, cel in vârstă de 16 ani, a fost deja reținut de polițiști, urmând a fi dispuse măsurile legale.
IPJ Iasi: În urma activităților investigativ – operative desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pașcani, la data de 22 octombrie a.c., au fost identificate persoanele bănuite de săvârșirea faptei, respectiv doi minori de 15 și 16 ani.
În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 23 octombrie a.c., minorul de 15 ani a fost transportat la o unitate medicală, urmând să fie supus unei expertize de specialitate, în vederea stabilirii existenței discernământului la momentul săvârșirii faptei.
Totodată, la data de 26 octombrie a.c., minorul, de 16 ani, a fost reținut, pentru 24 ore, de către polițiști, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, cu propuneri legale.
De asemenea, pe lângă fapta de lovirea sau alte violențe, în baza probatoriului administrat, s-a dispus extinderea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.