Un ieșean în vârstă de 35 de ani, căzut în zăpadă, a fost lăsat să zacă pur și simplu, fără ca nimeni să anunțe măcar incidentul. Este drept că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice dar asta nu anulează cu nimic lipsa de omenie a celor din jur. Bărbatul a avut noroc, pentru că, în cele din urmă, a fost zărit de către un echipaj al Patrulei Sanitare.
“Acolo era căzut un om în zăpadă.
Oamenii de pe trotuar treceau pe lângă el, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
Mai în faţă, cu 3 metrii, o maşină staţiona pe avarii. Nu, nu ca să îl ajute pe om.
Norocul omului, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost că un echipaj de la Patrula Sanitară a trecut pe acolo şi l-au observat.
Acum, bărbatul de 35 ani, găsit în stare de hipotermie, este în afara oricărui pericol.
Acesta a fost transportat la UPU-SMURD Sf. Spiridon de un echipaj de prim ajutor din cadrul I.S.U.J. Iaşi – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Iaşi, solicitat la faţa locului de echijul SVA.
Încă o viaţă salvată.
NU TRECEŢI INDIFERENT pe lângă semenii voştri!
Sunaţi la 112 dacă sesizaţi persoane aflate în pericol sau la dispeceratul Poliția Locală Iași, 0232 232 099, pentru a semnala prezenţa persoanelor fără adăpost”, a transmis Gratian Benchea, seful Patrulei Sanitare/Serviciului Voluntar de Ambulanta.