Un copil în vârstă de 14 ani a fost bătut fără milă de mai mulți indivizi, pe o pășune din Scânteia. Copilul a reușit să ajungă acasă iar familia a sunat la numărul unic de urgență 112. La caz s‑au deplasat un echipaj de prim ajutor și polițiștii. Aceștia au deschis un dosar penal.

“În data de 3 iunie a.c, poliția a fost sesizată prin SNUAU 112 despre faptul că în după amiaza acestei zile, un minor ar fi fost agresat de mai multe persoane pe raza comunei Scânteia, în timp ce acesta se afla cu animalele la păscut. În cauză s‑a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc acest eveniment, urmând a fi dispuse măsuri legale”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.

Copilul a fost transportat la Spitalul de Copii “Sf. Maria” din Iași, la Unitatea Primiri Urgențe si se află sub supraveghere medicală.

foto: Gabriela C.