Un apel la numărul unic de urgență 112 anunța un incendiu izbucnit la o casă din sat Brătulești, comuna Strunga. Incendiul se manifestă în interiorul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

Proprietarul, în vârstă de 75 de ani, prezintă arsuri la nivelul fetei 5% și căi aeriene. Este transportat de echipajul de prim ajutor la spital.

La caz acționează, din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos, trei autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor.