Loc dedicat întregii familii, unde fiecare membru găsește ori o locație potrivită gusturilor sale, ori un eveniment la care să participe sau doar să fie spectator, Palas aduce împreună ieșenii. În acest final de săptămână, în Atrium, revin colecționarii de amintiri, în cadrul Târgului de Artă și Antichități. Tot weekend-ul acesta, vom marca Ziua Jandarmeriei cu mai multe activități, precum: demonstrații de coborâri în rapel, paradă de uniforme de epocă, unitatea canină, traseu aplicativ pentru copii, dar și alte surprize.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Iaşi marchează Ziua Jandarmeriei cu mai multe activități interactive, dar și prezentări spectaculoase. Sâmbătă și duminică, 30 – 31 martie 2024, în intervalul orar 11.00 – 17.00, în parcul Palas, zona patinoarului, vor avea loc demonstrații de dresaj canin cu „membrii blănoși” ai unității canine, prezentări de tehnică, dar și a autospecialelor de intervenție. Anul acesta, în parcul Palas vor fi aduși și caii din unitatea de Cavalerie a Jandarmeriei. Mai mult, cei mici sunt încurajați să participe la circuitele personalizate pentru ei, cu obstacole ușoare, care îi provoacă să treacă de jaloane, să meargă pe bârnă și să își depășească limitele. De asemenea, sunt prezentate, cu această ocazie, uniforme de epocă, finalul zilei de 31 martie încheindu-se cu ceremonialul Retragerii cu torțe. În Palas Mall, zona Nissa, va avea loc și o expoziție ce va cuprinde peste 200 de machete de autospeciale de intervenție.

Pasionații de istorie, artă și antichități au oportunitatea să exploreze până duminică, 31 martie, colecții de obiecte cu adevărat speciale, care aduc cu ele povești fascinante din alte timpuri și să descopere frumusețea lucrurilor făcute cu măiestrie. La Târgul de Artă și Antichități din Atriumul Palas, vizitatorii găsesc bijuterii, tablouri, obiecte de mobilier, colecții de filatelie sau numismatică, dar și alte piese vintage care să le completeze decorul casei, să dea o notă de unicitate unei ținute sau să pur și simplu să aducă bucurie noului proprietar. Vino să te bucuri de atmosfera plină de nostalgie și să găsești acele comori ascunse care așteaptă să fie redescoperite.