Un bărbat din Iași a fost găsit decedat, în casă, după ce nu mai fusese văzut de câteva zile. S-a întâmplat într-un bloc de pe strada Sălciilor iar cei care au alertat autoritățile au fost vecinii bărbatului.

Oamenii au sunat la Poliție deoarece au simțit un miros puternic venind dinspre locuința bărbatului. Ușa a fost spartă în prezența oamenilor legii, trupul neînsuflețit fiind găsit în casă. Nu se știe de cât timp era decedat bărbatul însă nu sunt semne ar fi fost victima vreunei infracțiuni.

Cel mai probabil bărbatul a decedat din cauze medicale.

Dumnezeu îl ierte!

ISU Iași: În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași au intervenit în municipiul Iași, pe strada Salciilor, pentru deblocarea ușii unui apartament, existând suspiciunea că proprietarul ar putea avea nevoie de ajutor.
La locul solicitării s-a deplasat o autospecială de stingere cu accesorii pentru descarcerare (ASAS), încadrată cu 5 subofițeri, precum și un echipaj medical de tip B din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Iași.
După pătrunderea în locuință, echipajele de intervenție au găsit proprietarul, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, în stare de inconștiență. Din nefericire, echipajul medical a constatat decesul acestuia. Cazul a rămas în atenția autorităților abilitate pentru cercetări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected