Episcopia RomânoCatolică din Iași este acuzată ar fi ascuns un caz grav de abuz sexual în cazul unei fetițe de 13 ani, din Bacău.

Potrivit PressOne, citată de HotNews, episcopul de Iași ar fi știut, a trimis cazul la Vatican și a aplicat sancțiuni canonice, dar nu a sesizat autoritățile, care au intervenit abia ulterior și l-au condamnat definitiv la închisoare pe Augustin Benchea.

Parchetul din Bacău s-a sesizat din oficiu: preotul a fost arestat, judecat și condamnat definitiv, în 2024, la patru ani de închisoare cu executare, potrivit sursei citate.

Poziția Episcopiei Romano-Catolice de Iași în situația preotului Augustin Benchea: 

În urma apariției în spațiul public a unor acuzații referitoare la modul în care Episcopia Romano-Catolică de Iași a gestionat cazul unui preot condamnat pentru abuz sexual asupra unui minor, considerăm necesar să facem următoarele precizări.
Episcopia Romano-Catolică de Iași condamnă fără echivoc faptele de abuz sexual comise asupra minorilor, care constituie infracțiuni grave și o încălcare profundă a valorilor morale și a învățăturii Bisericii.
Ne exprimăm durerea și regretul pentru suferința și scandalul provocate de această faptă a preotului Augustin Benchea, care este întru totul condamnabilă. În acest context, gândurile noastre se îndreaptă în primul rând către victimă, față de care ne exprimăm regretul profund pentru suferința trăită și care acum este, din păcate, readusă în memorie.
Referitor la cazul preotului Augustin Benchea, vă putem spune că, imediat după primirea informațiilor despre faptele sale, la Episcopie a fost deschisă o anchetă internă prin Comisia pentru analiza eventualelor abuzuri asupra minorilor și a persoanelor vulnerabile, pentru a verifica aceste fapte și pentru ca Episcopia să se asigure că faptele sunt reale și, de asemenea, s-a luat imediat legătura cu Sfântul Scaun în acest sens, urmând normele canonice și procedurile stabilite de el, luându-se măsuri disciplinare canonice în privința acestui preot.
Între timp, a început și procesul penal, iar Episcopia a cooperat cu autoritățile statului în procesul care l-a condamnat pe preotul respectiv la închisoare, sentință pe care o execută în regim privativ de libertate.
Deoarece Episcopia Romano-Catolică de Iași nu a fost parte în proces, iar acest proces a fost nepublic, nu putem face comentarii suplimentare privind detalii ale cazului.
Dorim să subliniem că, la nivelul diecezei noastre, există o preocupare constantă pentru prevenirea unor astfel de situații, concretizată inclusiv prin cursuri și programe de formare axate pe protecția minorilor și a persoanelor vulnerabile, responsabilitate pastorală și respectarea normelor legale, etice și morale.

https://pressone.ro/abuz-in-sutana-episcopia-din-iasi-si-vaticanul-au-ingropat-o-agresiune-sexuala-comisa-de-un-preot-catolic-asupra-unei-minore-din-bacau-fara-sa-anunte-parchetul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected