Mare e Grădina Domnului! Și unii, chiar și așa, tot sar gardul…
Cum stăteam noi așa și frunzăream rețelele de socializare, ne “pică” ochii pe ditamai postarea peneliștilor, pe pagina loc oficială. Acolo trona, scris cu litere ingroșate, faptul că patronul localului “La Prânz” (știți voi, ăla extins ilegal, fără autorizație, chiar în spatele Primăriei), a fost numit noul șef al Clubul Oamenilor de Afaceri Liberali.
“Consilierul județean PNL Iași este un om de afaceri cu experiență, care își propune să aducă inițiativă în relația organizației CALIS cu antreprenoriatul ieșean“, zice-se. Ne-a apucat atât de tare râsul încât era cât pe ce picăm de pe scaun, ținându-ne cu mâinile de burtă.

Tare am vrea să știm cine a fost cu ideea de a il numi om de afaceri, cât timp, oficial, nevasta se ocupă de toate. Dacă ar fi să fim răutăcioși, am spune chiar mai multe despre acest subiect dar ne oprim, că sigur se vor simți unii…
Pentru cine nu știe, stimabilul și… abilul om de afaceri a băgat vreo două firme în insolvență și ani de zile firmele dumnealui au fost în topul datornicilor la bugetul local. Cu toate acestea, nimeni nu s-a atins de un fir de păr de-al dumnealui în schimb nu s-a codit să îi “ardă” pe micii contribuabili care au datorii de câteva sute de lei la stat.
De parcă bugetul de stat cu aia câteva sute de lei înflorește!
Nu cu milioanele marilor datornici, nu, nu!
NR: Pentru că unii să nu se simtă cumva jigniți, iată ce spune sfântul Google despre expresia “s-a urcat scroafa-n copac”: