Arest la domiciliu pentru o ieșeancă prinsă la furat în stații de autobuz și autobuze
La data de 19 octombrie a.c., poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Iași au efectuat patru percheziţii domiciliare, în municipiul Iași, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări…
Continental dezvoltă tehnologiile viitorului în parteneriat cu instituțiile de învățământ din România
Pentru Continental implicarea în educație este o direcție strategică, astfel că, de peste 20 de ani, compania derulează numeroase parteneriate cu instituțiile de învățământ din România pentru a asigura un…
Un bătrân dispărut în data de 14 octombrie, găsit decedat lângă șinele de tren din municipiul Iași
In această dimineață, o descoperire macabră a fost făcută lângă șinele de tren. Este vorba despre trupul neînsuflețit al unui ieșean dat dispărut chiar în ziua Sfintei Cuvioase Parascheva. “La…
Încă cincisprezece localităţi din judeţul Iaşi vor beneficia de infrastructură modernizată de apă şi apă uzată
Apavital a semnat astăzi contractul de lucrări pe cele două loturi de pe Axa 6 – Cristești – Tătăruși – Valea Seacă – Lespezi, în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare…
Filarmonica MOLDOVA din Iași vă invită la concertele din 27 octombrie și 3 noiembrie
Vineri, 27 octombrie 2023, ora 19:00 – CONCERT SIMFONIC Dirijor: NICOLÒ FORON Solistă: ELISABETH PLANK – harpă În program : Aleksandr Borodin (orch. Glazunov) – Uvertura Cneazul Igor Carl Reinecke…
Accident auto cu o victimă în municipiul Iași, în această după amiază
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a fost solicitat să intervină pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Iași, pe bulevardul Socola. Intervine Detașamentul 2 de…
Noul terminal de la Aeroportul Iași a ajuns la un stadiu de execuție de 70%. Acesta va fi conectat cu T3 prin două pasarele pietonale
Viitorul terminal de la IAȘI Airport a ajuns la stadiul de execuție de 70 la sută. În acest moment, se lucrează la montarea structurilor metalice de susținere, iar în paralel…
Doliu la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași! Un asistent medical în vârstă de doar 37 de ani s-a stins brusc
Veste șocantă pentru colectivul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iași la decesul subit al unul asistent medical în vârstă de numai 37 de ani. Conducerea spitalului a transmis un mesaj…
foto/ Un autoturism s-a răsturnat în municipiul Iași, după o coliziune cu alte două autotuirsme
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași desfășoară, la această oră, o intervenție pentru asigurare măsuri specifice la un accident rutier produs în municipiul Iași, la intersectia dintre strada Pacurari cu…
Stradela Bârnova devine din nou practicabilă după ce Primăria Iași a fost sesizată de reporterii 24iasi
În urma lucrărilor din zona, stradela Bârnova devenise impracticabilă pentru părinții care își duc copiii la Școala Gimnazială “Veronica Micle”. În fotografiile transmise ieri dimineață la prima oră de către…