Elevii unei clase de la Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu” din Iaşi s-au apucat să fumeze în sala de curs, în timpul orelor. Pentru că la “acțiune” au participat mai mulți iar fumul era “consistent”, s-a declanșat alarma de incendiu.
La momentul în care s-au petrecut evenimentele, vineri, 6 decembrie, elevii clasei a VII-a erau nesupravegheați, în timpul orei pe care ar fi trebuit să o țină chiar diriginta clasei, Prof. Aurora Lazăr. Însă profesoara a lipsit, elevii rămânând singuri chiar la prima oră.
Inspectoratul Școlar Județean a transmis un punct de vedere referitor la această situație și, deși au fost mai mulți elevi din clasa a VII-a care s-au apucat de fumat în timpul orei de curs, unul singur este “cercetat”.
“O echipă a Inspectoratului Școlar Județean Iași s-a deplasat astăzi în unitatea de învățământ și putem preciza că la nivelul școlii se fac verificări, dar și activități de consiliere a copiilor pentru a-i ajuta să înțeleagă consecințele unui astfel de comportament. Documentele prezentate de directorul unității de învățământ arată că profesorul clasei a solicitat învoire, în vederea efectuării unor proceduri medicale urgente. Un alt profesor a venit de acasă să susțină ora și era plecat să preia un document școlar. Pentru a preîntâmpina astfel de situații, dirigintele clasei și consilierul școlar au stabilit, împreună cu reprezentantul legal al elevului care a declanșat alarma, un plan de intervenție, care va fi pus în aplicare alături de psihologul și asistentul social din instituția care îngrijește copilul”, au transmis reprezentantii ISJ Iasi.
Din informațiile pe care le deținem în acest moment, în ziua respectivă nu se afla în unitate nici directoarea, Prof. Mihaela Burlea, despre care mai mulți părinți ne-au transmis că ar lipsi frecvent vinerea de la școală.
După declanșarea alarmei de incendiu, s-a instalat panica, elevii de la celelalte clase ieșind în fugă, neștiind ce se întâmplă.
La ce liceu?
Aceasta profa Lazar e foarte slab pregatita, cu mofturi si pretentii pe ea. N are metoda pedagogica deosebita, nu face experimente, nu e in stare sa tina clasa in frau. Ma mir ca e diriginta. E o serparie acolo la Scoala Codreanu care de altfel e o scoala foarte slaba.