Un bărbat din localitatea Hândrești, comuna Oțeleni și-a văzut moartea cu ochii după ce patru indivizi s-au năpustit din senin asupra lui iar trei dintre ei l-au bătut până l-au lăsat în stare de inconștiență. Mai mult, i-au furat și banii din portofel, lăsâdu-l într-o baltă de sânge. Unuia dintre cei patru indivizi i-a fost milă de el și l-a dus acasă.
Ionuț Cârcu locuiește de ani de zile în Olanda impreună cu partenera lui și muncește la o firmă de termopane. In fiecare vara vine acasă, la părinți. Și în fiecare seară din concediul pe care și-l petrece lângă familie el iese să își plimba câinele. Așa a procedat și vineri seara, doar că de această dată plimbarea s-a transformat într-un coșmar care l-a băgat în spital. Trei indivizi din localitate l-au bătut cu bestialitate și l-au lăsat lat pe drum. După prima lovitură, Ionuț și-a pierdut cunoștința.
“Îmi plimbam cățelul în jurul orei 12‑01 noaptea în seara de vineri spre sâmbătă dimineață și am trecut prin fața barului (proprietatea doamnei Daniela J.), barul era închis din câte am văzut, dar terasa era plină de clienți. Am trecut de bar spre casă, iar la nici 30 de metri de bar m-au ajuns 4 persoane, pe care le și cunosc, sunt din sat de la mine. Nici nu am apucat să vorbesc și am fost lovit în zona capului și mi-am pierdut cunoștința, am leșinat. Nu știu cât timp am stat jos căzut pe asfalt… însă la un moment dat m-am trezit și unul din băieții respectivi mă spălau pe față“, a povestit Ionuț reporterilor 24iași.
După prima lovitură, care a fost atât de puternică încât și-a pierdut cunoștința, a urmat probabil o ploaie de lovituri judecând după halul în care a ajuns Ionuț la spitalul din Târgu Frumos. S-a trezit înfășurat în bandaje, cu nasul spart, ochii vineți și umflați și cu dureri în tot corpul.
“Cred că din momentul când am fost lovit prima dată și până m-am trezit am fost lovit încontinuu! Cred că și ei sau speriat pentru că auzeam cum spune unul din ei “Gata, nu mai dați că îl omorâți, nu vedeți cum arată! “. Atât îmi aduc aminte, am fost lovit numai în cap și zona feței! De aici nu mai rețin decât că m-am trezit la spital în orașul Târgu Frumos, după care, neavând aici aparatura necesară, am fost transferat la Iași, la Spitalul “Dr. N. Oblu” din Tătărași. Am făcut tomografie la cap și alte investigatiii, am stat timp de o zi aici după care am fost transferat la Spitalul “Sf. Spiridon” pentru alte investigații medicale”, a mai declarat Ionuț Cârcu.
Indivizii nu s-au mulțumit doar să îl bată până l-au băgat în spital, ci i-au furat și banii, 800 de euro, suma câștigată prin muncă cinstită, însă nu s-au atins de telefonul lui și nici de acte. Măcar atât…
Polițiștii au fost înștiințați de situația lui Ionuț și au demarat o anchetă, iar în ziua în care aceștia s-au prezentat la spital, bărbatul nici măcar nu a fost în stare să le povestească ce s-a întâmplat din cauza durerilor pricinuite de loviturile primite. Acum Ionuț vrea doar să i se facă dreptate iar agresorii, să plătească. Misiunea nu ar trebui să fie dificilă pentru oamenii legii câtă vreme Ionuț îi cunoaște pe cei trei agresori. Unul dintre cei trei abia ce a scăpat de după gratii.
“Aceste 3 persoane sunt cunoscute și identificate, sunt 2 veri primari de gradul 1: este vorba de Cosmin U, abia eliberat din pușcărie cu 3 zile înainte să mă atace, a doua persoană este Gabriel U, verișorul mai mic al lui C, și cea de a treia persoană este Alexandru T. Vreau doar să mi se facă dreptate, pentru că eu nu am greșit cu nimic, doar îmi plimbam câinele, nu am avut niciodată nimic cu ei, nici măcar un schimb de replici“, a mai spus bărbatul agresat.
IPJ Iași:
“La data de 20 iulie a.c, Poliția Orașului Târgu Frumos a fost sesizată despre faptul că un bărbat a fost agresat fizic, în timp ce se deplasă spre locuința sa, de pe raza localității Oțeleni. Ca urmare a verificărilor efectuate a rezultat că la data de 19 iulie a.c, bărbatul în vârstă de 38 ani, din comuna Oțeleni, a fost lovit de către o persoană pe care acesta o cunoștea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a întregii situații de fapt, urmând a fi dispuse măsuri legale”.
Ionuț a mers la Institutul de Medicină Legală în urma bătăii primite fără motiv și un certificat medico-legal a fost eliberat pe numele său, în care este specificat faptul că victima necesită 13‑15 zile de îngrijiri medicale. Medicii au concluzionat, în urma investigațiilor, că Ionuț a suferit un traumatism craniocerebral care l-au lăsat inconștient, un traumatism craniofacial, fractura de piramidă nazală, numeroase contuzii și escoriații.