La data de 22 iulie a.c., polițiștii Secției nr. 4 Poliție, au reținut trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani, din jud. Iași, bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În fapt, în noaptea de 13/14 iulie a.c., pe fondul unui conflict spontan, patru tineri au agresat fizic un bărbat, care se deplasa pe str. Ciurchi din mun. Iași și au tulburat ordinea și liniștea publică.
În cadrul activităților desfășurate, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate, iar la data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași cu sprijinul luptătorilor SAS Iași și al jandarmilor din cadrul IJJ Iași, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la imobilele acestora, ocazie cu care au fost depistate trei dintre persoanele cautate care au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, cei trei au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore fiind introduși în Arestul IPJ Iași.
La data de 23 iulie a.c., aceștia au fost prezentați parchetului și instanței de judecată, care a dispus măsura măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile.
Față de persoana care nu a fost depistată cu ocazia perchezițiilor, instanța de judecată a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile în lipsă.