Primarul Stelian Turcu repune pe ordinea de zi un vechi proiect menit să mai “taie” din bunurile comunei: 2 hectare de teren ar urma să treacă la Consiliul Județean. Nu este prima dată când primarul comunei Lețcani renunță la terenurile comunei în încercarea de a se pune bine cu șefii de la partid. Și se pare că îi merge! Până acum, comuna a dat în administrare către Consiliul Județean, cu titlu gratuit, aproape 50 ha de teren de cea mai mare valoare.
În data de 25 iulie este programată o ședință de consiliu local în comuna Lețcani iar pe ordinea de zi sunt doar câteva proiecte. Unul dintre aceste proiecte atrage atenția deoarece ce a fost mărul discordiei în cazul “rupturii” dintre actualul viceprimar Marcel Tărîță și PNL Iași. Proiectul de hotărâre nr. 66/2024 prevede transmiterea, din domeniul public al Comunei Lețcani către domeniul public al Județului Iași, a unui teren de 20.000 mp. La proiectul respectiv de pe ordinea de zi lipsesc detalii importante cum ar fi numărul cadastral, probabil pentru a fi cât mai dificil de identificat și mai ușor de aprobat de către consilieri.
Cele două hectare de teren au fost, așa cum am menționat mai sus, motivul pentru care viceprimarul Marcel Tărîță a plecat din PNL, la începutul anului 2024. Ședința de la momentul respectiv a fost una cu mare scandal deoarece Marcel Tărîță, deși era coleg de partid cu Turcu, a refuzat să voteze un proiect care ar fi lăsat comuna Lețcani fără bucata respectivă de teren. Și nu era pentru prima dată când Stelian Turcu renunța la terenurile comunei. Viceprimarul a ajuns, astfel, să candideze la primăria Lețcani din partea alianței Forța Dreptei iar din toamnă va fi pe listă alături de Ana Maria Gribincea plus inca un consilier al aliantei, Ticu Baba, nimeni altul decat cumnatul lui Stelian Turcu, o mare durere de cap pentru primar. Asta deoarece Ticu Baba, desi ii este ruda, nu s-a lasat induplecat sa participe la “istoriile” primarului. Despre cele două hectare de teren, nu știe nimeni ce ar urma să se întâmple dacă ar trece în “brațele” Consiliului Județean, cert este că Stelian Turcu pare cu adevărat disperat să “scape” de bunurile imobile ale comunei dar fără să dea prea multe explicații. Pentru ca acest proiect să treacă, mai are nevoie de 2 voturi ale consilierilor din opoziție.
Din informațiile noastre reiese însă că sunt slabe șanse ca cineva din opoziție să “dezerteze” și să îi facă jocurile primarului. Dar, vorba aia, om trăi și om vedea… Din câte se pare, terenul respectiv s-ar afla sub parcul Agroindustrial Lețcani, eternă promisiune cu care Stelian Turcu a ieșit în față la fiecare 4 ani înainte de alegeri. Promisiune de care s-a ales praful. Parcul fost dat “la gata” la sfârșitul lunii august 2015, cel puțin așa reiese dintr-o postare de campanie de pe pagina lui Stelian Turcu. Și suntem în 2024… iar parcul nu-i.
Și ca să fie și o cireașă pe tort, Stelian Turcu a “explicat pe larg” pe pagina sa de socializare de ce ar trebui să cedeze terenul respectiv către CJ Iași: pentru binele comunei. Aceeași promisiune din 2015 și până în prezent.
“După ce proiectul a fost edificat în parteneriat cu Consiliul Județean, acolo au avut loc activități și evenimente care au contribuit la îmbunătățirea producției agricole și a bunelor practici în domeniul agricol.
Asta până la pandemia COVID, când administrația PSD de la Consiliul Județean a decis să instaleze acolo containere pentru bolnavii de COVID. De atunci, orice activitate în parcul agroindustrial a devenit imposibilă, iar comuna Lețcani nu are nimic de câștigat.
Eu, ca primar, sunt responsabil cu administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi privată a Comunei Lețcani. De aceea, împreună cu echipa din Primărie am căutat variante pentru a revitaliza activitatea în acest obiectiv economic, astfel încât să aducă beneficii pentru comună.
Iar soluția identificată este transmiterea terenului pe care este construit Parcul Agroindustrial în domeniul public al Județului Iași. În acest fel containerele COVID vor fi îndepărtate, iar asociațiile de fermieri și afacerile din domeniul agricol vor putea întreprinde activități economice care vor creea locuri de muncă și vor repune Comuna Lețcani pe harta punctelor de interes din domeniul agricol.
Este singura modalitate viabilă, permisă de cadrul legal, pentru deblocarea TransAgropolis. Doar așa pot fi generate beneficii pentru comuna noastră.
Deschiderea pentru dezvoltarea activităților economice în Comuna Lețcani este viziunea care mă ghidează în activitatea de primar. Este total nefezabil ca pe terenurile de la Drumul European să avem obiective înghețate sau activități slab-productive”, a precizat Stelian Turcu marti, pe pagina de socializare.
Se pare că, după atâția ani de laude, după ce a constatat că parcul rămâne o utopie și că nu se mai poate folosi de acest subiect în campanie, Stelian Turcu se grăbește acum să arunce acum “pisica moartă” din brațe și să scape de terenul respectiv. Care sunt interesele, doar dânsul poate ști, cert este că tratează terenurile comunei ca și cum ar fi propria moșie, împărțind în stânga și în dreapta bucăți din domeniul public după bunul plac.
În final, merită menționat faptul că graba lui Stelian Turcu de a trece acest proiect este cumva justificată, având în vedere că din toamnă, când își vor intra în drepturi noii consilieri, Stelian Turcu va avea un mare ghimpe în coaste. Este vorba despre consiliera Ana Maria Gribincea care de ani de zile este coșmarul lui Stelian Turcu, asta pentru că femeia, deși nu a avut niciodată afinități politice până la alegerile din iunie 2024, a expus clar și răspicat problemele comunei, scoțând la iveală tot felul de artificii pe care primarul le-a pus în aplicare de-a lungul vremii.
Rămâne de văzut dacă va reuși sau nu trecerea proiectului de votul consilierilor locali.
Vom reveni!