Coroana Reginei Maria a ajuns astăzi la Iași, la Muzeul “Regina Maria”. Pe drum, a fost însoțită de Nicoleta Konig, muzeograf și păzită de Jandarmeria Română. La sosire, jandarmii ieseni si politistii locali au asigurat securitatea tezaurului evaluat la peste 25 de milioane de euro. Coroana Reginei Maria va fi expusă în premieră la Iași timp de o lună.

Coroana Reginei Maria este din aur masiv şi pietre semipreţioase: turcoaze (16 bucăţi), ametiste (12 buc.), opaluri (68 buc.), chrysoprazuri (32 buc.), granate (16 buc.), plus indispensabila catifea. Cântăreşte 1.854 de grame, are diametrul la bază de 17,5 cm şi înălţimea de 18 cm.
Regina Maria a purtat coroana în premieră la o lună după ce a fost terminată, respectiv, la momentul încoronării soţului său, Ferdinand, ca Rege al României. Evenimentul a avut loc pe 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia.

foto 2,3: Cristina Paiusan