Dezamăgire mare printre participanții la manifestările dedicate zilei de 1 Decembrie, asta pentru că programul obișnuit cu defilarea tuturor efectivelor și a autospecialelor a lipsit cu desăvârșire dar totul a trecut acum. Despre altceva merită să discutăm îndeaproape și anume despre marii absenți de pe scenă, respectiv reprezentanții Cejăului.
Zice lumea că după ce s-ar fi certat ca la ușa cortului, între Mishu primarele și șefii de la partidoiul galben (aia care conduc de fapt, nu cei care apar în frunte doar cu numele), s-ar fi produs o ruptură atât de mare încât s-ar fi jurat și unii și alții că unul nu mai calcă la vreun eveniment organizat de către celălalt. Astfel, azi n-a catadicsit să apară nici un reprezentant de la Cejău la paradă, deși toți erau prezenți încă de la ora 10:30 la sediul din Podu Roș.
Cum, necum, domn Costel, n-a onorat cu prezența lui audiența și nici nu și-a trimis vreun reprezentant, deși din atâția sefuleti câți are în subordine la Cejău se găsea vreo unul să bifeze un asemenea eveniment. Măcar de ar fi trimis măcar pe doamna care face cafeaua aia dumnezeiască (săru–mâna doamna!), și care oricum muncește mai mult decât o fac restul de pe acolo…
Mă rog, toată lumea se întreba, dând din umeri, unde sunt cei de la Cejău, concluzionând totodată că “divorțul” dintre primarele nostru și șefu de la Cejău e clar acum, pentru toată lumea. Degeaba s-au chinuit în campanie să arate unitate, că își oferă unii altora suport, că acu și-au dat cu toții arama pe față.
Și totuși, nu era mai important ca șeful de la giudet să fie alături de cetățeni decât orgoliul propriu? Ce are a face una cu alta?
Apoi cu asemenea copilării – “îmi iau jucăriile și plec” – e clar ce soartă vor avea ieșenii în următorii 4 ani…