Trei intervenții de prelevare în mai puţin de 72 de ore: 9 oameni aflați în suferință au primit o nouă şansă prin transplant de ficat, rinichi şi plămâni.

O săptămână de foc pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant, care au făcut un adevărat maraton pentru salvarea de vieți. O cursă contracronometru pentru viață, în care solidaritatea și dragostea față de semeni, tăria de a lua decizii foarte grele, muncă responsabilă și efortul colectiv fac diferența dintre viață și moarte. Toți sunt eroii care au alergat între moarte și viață și au făcut suferința se transforme în speranță! Începând de marți și până în zorii zilei de ieri, au fost nu mai puțin de 3 prelevări de organe în 3 orașe diferite, în urma cărora 9 pacienți au beneficiat de o intervenție de transplant organ.

Intervențiile de prelevare s-au realizat la Spitalul Județean de Urgență “Dr Constantin OprișBaiaMare, Spitalul Universitar de Urgență BucureștiSUUB, și Spitalul Clinic de UrgențăProf. Dr. Nicolae Oblu” Iași, necesitând un efort extraordinar din partea echipelor de coordonare, prelevare și transplant.

Astfel, datorită acestui efort colectiv, 2 pacienți au fost transplantați renal la ICUTR Cluj Napoca și alți 4 pacienți la Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iași, iar 2 pacienți au beneficiat de o intervenție salvatoare de transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni.

Datorită platformei europene de schimb de organe FOEDUS la care este inclusă și Agenția Națională de Transplant, deoarece pe teritoriul României nu au existat receptori compatibili pentru plămâni, la Iași a fost prezentă o echipă de chirurgi din Elveția.