In această dupa amiază, mai multe echipaje de poliție și pompieri s-au deplasat pe bulevardul Carol, Bloc 44, la un apartament situat la parter.

Vecinii au fost cei care au sesizat autoritățile deoarece din apartamentul respectiv se resimțea un miros suspect. Știind că acolo locuia o persoană în vârstă, pompierii, însoțiți de polițiști, au pătruns în locuința respectivă unde ar fi găsit trupul neînsuflețit și intrat deja în stare de putrefacție a unei persoane de aproximativ 80 de ani.

La fața locului sunt prezenți și criminaliștii, efectuând cercetări pentru a stabili dacă este sau nu vorba despre o moarte suspectă.

ISU IS: În urma unei solicitări prin SNUAU 112 în Dispeceratul Integrat ISU SMURD SAJ Iași a fost necesară deblocarea unei uși a unui apartament, de pe bulevardul Carol I, din municipiul Iași. La locul solicitării a acționat o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor. După deblocarea ușii de aces în prezența politiei și după pătrunderea în interior a fost gasită o persoană de sex feminin, decedată. Cazul a rămas în atenția autorităților pentru cercetări.

IPJ IS: La data de 3 martie a.c., polițiștii Secției nr. 2 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a decedat, într-un apartament, din municipiul Iași.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cadavrul unei femei, de 80 de ani.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected