Tarifele pornesc de la 26,99 euro euro/sens. Pasagerii ajung în mai puțin de 40 de minute la destinație, în cele mai bune condiţii. Zborurile spre Iaşi completează lista de rute interne AnimaWings după Cluj şi Oradea.
Compania aeriană 100% românească AnimaWings a efectuat în această dimineață primul zbor pe ruta București – Iași. Pentru a deservi această conexiune, compania a introdus șase frecvențe săptămânale, în zilele de luni, miercuri și vineri, cu orare de zbor optime şi cele mai confortabile condiţii la bord.
Evenimentul a fost marcat printr-o conferință de presă organizată, astăzi, în noul terminal de la Aeroportul Iași, unde au participat, alături de CEO AnimaWings, Antonio Stoian, Vicepreședintele Consiliului Județean Iași, Marius Dangă, și Romeo Vatră, Directorul General al Aeroportului Iași.
„Iașiul este unul dintre cele mai mari și mai frumoase orașe din țară, al doilea cel mai mare centru universitar al României, o metropolă istorică și culturală și o destinație ideală de city-break”, spune Marius Pandel, acționar AnimaWings. ”Planul nostru de a uni România merge înainte cu principalul oraș al Moldovei, după ce am început zborurile spre Cluj şi Oradea, iar numărul mare de zboruri pe care le-am introdus pe această rută reflectă cererea consistentă pe care o avem de aici. Segmentul de business este unul important pentru această destinație, iar noile noastre aeronave Airbus A220-300, configurate cu 12 locuri la clasa business, vor deservi pasagerii care vor să se bucure de o experiență premium la bord.”
„Salutăm venirea companiei Animawings la Iași și felicităm întreaga echipă pentru viziunea sa de a conecta două orașe importante din România. O inițiativă mult așteptată care va genera cu siguranță numeroase beneficii pentru călători, pentru aeroport și pentru companie. Pe de o parte, pasagerii noștri vor avea mai multe opțiuni de zbor în capitala țării, extrem de avantajoase, iar, în același timp, acest nou parteneriat va contribui la dezvoltarea mediului de afaceri local. În plus, prin operarea celor 6 zboruri săptămânale Iași – București cu Animawings, vom asista la o creștere a traficului de pasageri, lucru care ne bucură. Practic, evenimentul de astăzi marchează un pas important în dezvoltarea aeroportului. Venirea unei noi companii aeriene românești la Iași este o dovadă a angajamentului nostru de a atrage noi operatori și de a continua creșterea conectivității regionale. Devenim din ce în ce mai atractivi pentru companiile aeriene, iar asta spune multe despre evoluția din ultimii doi ani a aeroportului, dar și despre potențialul pe care îl are. Suntem onorați să fim parte din acest proiect de creștere și inovare al companiei Animawings și sunt convins că vom avea o colaborare frumoasă și de durată!”, a declarat Romeo Vatră, Directorul General al Aeroportului Iași.
Prețurile pe ruta București – Iași pornesc de la 26,99 euro/sens în clasa economică și includ bagajul mic de mână și bagajul mare de cabină (8kg), selecția locurilor și check-in-ul online sau offline, transformând călătoria pe distanța de peste 400 km într-una deosebit de accesibilă și de rapidă. De altfel, aeronavele AnimaWings fiind de ultimă generaţie, ieşite din fabrică la finele anului 2024, au nevoie de doar 35-40 de minute pentru a ajunge de la București la Iași.