Detasamentul 1 de Pompieri Iași a intervenit pentru salvarea unei persoane imobilizate într-un copac, în localitatea Poiana de Sus, comuna Țibana.

La locul solicitării s-au deplasat o autospecială de intervenție (ASAS) și o autoplatformă pentru salvări de la înălțime (ASII), iar de la SAJ Iași o ambulanță tip C, cu medic.

Pesoana a fost dată jos de către echipajele ISU și predata echipajului medical SAJ Iași
Ulterior, persoana de sex masculin, în vârstă de 20 de ani a fost declarată decedată.

“A fost o solicitare la Țibana, la care a fost trimis echipaj tip C de la SAJ. Un tânăr de 20 ani urcat într-un nuc să îl taie, a căzut de la înălțime și a fost strivit între trunchiul copacului și partea de copac tăiată. La momentul ajungerii la solicitare acesta era decedat”, a declarat ulterior Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa SMURD Iași.