Sofian, un elev premiant din Bârlad, a început să resimtă dureri de cap severe, dureri de burtă și episoade de vărsături care i-au alarmat pe părinți. Îngrijorați, aceștia l-au dus de urgență la spital, unde medicii au descoperit o tumoare de 4 cm în trunchiul cerebral – o amenințare reală la adresa vieții lui.
Intervenția de extirpare a tumorii a fost una deosebit de complicată, dar specialiștii Spitalului de Neurochirurgie Iași, cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație, au reușit să o elimine complet.
“Copilul de 10 ani s-a adresat spitalului din Bârlad datorită faptului că familia a constatat că are dificultăți la mers, avea dureri de cap și vărsături care nu puteau fi explicate. Din aceste motive, s-a efectuat o explorare imagistică de tip tomograf, la care s-a descoperit o tumoră localizată la nivelul trunchiului cerebral. Examenul de rezonanță magnetică nucleară, efectuat în clinica noastră, a arătat prezența unei tumori la nivelul trunchiului cerebral de aproximativ 4 cm, care îi punea în pericol viața.
S-a decis să se intervină chirurgical și s-a realizat o rezecție completă a acestei tumori. De altfel, copilul a trecut foarte bine prin operație, este în momentul de față conștient și urmează să plece acasă. Așteptăm rezultatul examenului anatomo-patologic. Probabil va fi vorba despre o tumoră care va necesita și tratamente complementare postoperatorii. În astfel de situații, durata de supraviețuire sau vindecare depinde foarte mult de cât reușești să elimini în timpul intervenției. Aici vorbim despre un caz fericit, în care RMN-ul postoperator nu mai arată prezența niciunei recidive tumorale la acel nivel.
Starea clinică este bună, iar evoluția postoperatorie, inclusiv rezultatul anatomo-patologic și tratamentele ulterioare, ne duc la convingerea că acest copil va avea o evoluție bună, cu șanse mari chiar și de vindecare în următorii 5 ani, dacă urmează tratamentele corect. Operațiile la acest nivel sunt dificile, necesitând multă experiență chirurgicală și, bineînțeles, o echipă medicală și o tehnologie adecvată, lucruri pe care clinica noastră le are. Este unul dintre mulții copii pe care i-am operat împreună cu echipa mea pentru astfel de leziuni și care trăiesc și astăzi, desfășurându-și viața în limite normale.
A opera copii, am mai spus-o, presupune un grad de responsabilitate mult mai mare decât în cazul unui adult. Vorbim despre o ființă umană la început de drum, iar responsabilitatea este pe măsură, pentru că orice problemă postoperatorie poate să-i afecteze ulterior calitatea vieții”, a declarat Prof. Univ. Dr. Lucian EVA, Manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *