Răzvan Timofciuc cochetează iarăși cu ideea de a reveni printre liberali, cel puțin asta reiese dintr-o postare de pe pagina de socializare.

Fiind “cotat” în trecut drept cel mai aprig critic al primarului liberal Mihai Chirica, Răzvan Timofciuc a plecat din PNL, înainte de a ajunge la USR, cu uși trântite și, spun unii, ar fi fost și cu înjurături. Până la momentul 0, când s-a văzut în scaunul de viceprimar al Iașului după ample negocieri și promisiuni, Răzvan Timofciuc a avut nenumărate ieșiri atât în cadrul ședințelor de Consiliu Local cât și în spațiul public, unde l-a criticat în toate felurile pe Mihai Chirica șiclicaliberală.

Iată între timp se pare a revenit la sentimente mai bune, devenind din critic, un susținător, astfel încât mai nou face lobby pentru Nicolae Ciucă spunând toate semnele indică faptul acesta nu este un “combinator mafiot”.

“Paradoxal, tocmai bonomia și ăăăă-iala sunt semne că nu e un combinator mafiot ca Ciolacu care are o replică de golănaș pentru orice sau un mardeiaș huligan ca Simion.
Iar PNL îl va împinge ca Prim-ministru pe Ilie Bolojan.
De fapt, ce ne interesează? Ca puterea administrativă și executivă să meargă bine: stat reformat, fără corupție, fără creșteri de taxe, dereglementare, servicii publice de calitate….
Iar primul ministru are toată puterea să facă astea. Și toată lumea știe că Bolojan chiar le va face, nu doar va vorbi.
E cea mai pragmatică și rațională soluție pentru a evita un dezastru în următorii 4 ani în Romania, cu un PSD care va conduce tot – Guvern, președinție, Justiție – și cu un parlament în care extremiștii sunt la 35%”, este scris pe pagina de socializare a lui Razvan Timofciuc.
E chiar hilar vorbească Răzvan Timofciuc de “combinatori mafioți”, când toată lumea știe cum a obținut postul de viceprimar…ori vila din Bucium.
Întrebat de către 24iasi dacă Răzvan Timofciuc este membru PNL Iași sau urmează se alăture foștilor colegi, liderul liberal și totodată nașul Alexandru Muraru a refuzat, ca de obicei, răspundă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *