În cadrul unei conferințe de presă pe teme administrative, președintele Consiliului Județean Iași a lansat un atac dur la adresa PSD Iași ce viza lipsa implicării în cazul proiectului IRMC, proiect care nu a primit finanțare de la Ministerul Sănătății.

Este bine cunoscut faptul că un ministru din “grădina” PSD a dat la o parte cel mai important proiect din zona Moldovei, iar colegii de partid nu au ezitat să arunce “pisica moartă” în curtea celor care au inițiat proiectul și care se luptă de 2 ani pentru ca IRMC să devină realitate. După răspunsul negativ referitor la IRMC, cele mai vocale personaje care au sărit la “gâtul” actualei administrații județene au fost cei de la PSD Iași, prin vocea lui Maricel Popa. Acum, a venit rândul președintelui CJ, Costel Alexe, să spună clar că PSD Iași nu a făcut absolut nimic pentru ca “Institutul Inimii” să primească aprobare ci mai mult a încurcat.

“Din păcate, atunci când vine vorba despre proiectele de dezvoltare pentru județul nostru, aproape că trebuie să facem eforturi în fiecare zi de a-i convinge pe guvernanți de intențiile noastre bune, pentru că ceea ce face astăzi PSD Iași la nivel de București prin toți reprezentanții săi, nu este altceva decât să pună piedici. Toate proiectele de infrastructura de la nivel județean s-ar realiza mult mai ușor dacă nu ar fi PSD Iași. Ei au rămas efectiv în metehnele anilor 90, nu sunt capabili nici să gândească proiecte pentru Iași, nici să le susțină. Noi am făcut numeroase apeluri la coaliția de guvernare care funcționează la nivel național să aibă discuții cu social-democrații ieșeni că atunci când vine vorba despre dezvoltarea județului nostru, iar dacă nu pot să ajute, măcar să nu încurce”, a declarat Costel Alexe, președintele CJ Iași.

Cu toate că însuși Rafila a fost cel care a susținut în mai multe rânduri că proiectul este unul care implică costuri mult prea ridicate, ministrul se contrazice singur într-o postare din urmă cu două zile de pe un site de socializare spunând că, cităm: “PSD susține construcția Institutului de Boli Cardiovasculare de la Iași, dimensionat însă, nevoilor pacienților din Moldova”. Cu alte cuvinte, ministrul Rafila cel care considera la sfârșitul lunii iunie ca cele 450 de paturi pentru spitalizarea continuă respectiv 50 de paturi pentru internare de zi este prea mult, tot el ne “asigură” acum că IRMC ar trebui să fie adaptat nevoilor pacienților. Este incredibil cât de repede își schimbă opinia, funcție de interesele politice.

Costel Alexe a explicat faptul că nevoile medicale ale pacienților din zona Moldovei sunt foarte mari și urgente, situația de la nivelul cardiovascular fiind de-a dreptul tragică: un singur pat la zeci de mii de locuitori!

“IRMC de la Miroslava nu este spitalul Consiliului Județean Iași ci este spitalul Ministerului Sănătății care trebuie construit pentru ieșeni. În Moldova, media este de 45.000 de locuitori la un pat de spital pe Chirurgie Cardiovasculară, pe când în Transilvania este de 12.000”, a punctat Costel Alexe.

Cu toate hopurile intâmpinate, actuala administrație județeană refuză să ia în calcul varianta ca IRMC să nu primească finanțare.

“Noi avem speranța că ministrul Rafila, împreună cu Guvernul României va include IRMC în lista de priorități pentru a primi finanțare. Pentru mine, “și dacă nu” NU EXISTĂ”, (N.R. întrebat de jurnaliști dacă IRMC nu primește finanțare), a încheiat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.