Potrivit Digi24, programul “Masa Caldă” a fost un dezastru anul trecut, asta după ce mai mulți profesori dar și părinți s-au plâns că alimentele au venit cu întârziere sau, în cazul în care au fost distribuite, unele produse erau expirate. Nici anul acesta lucrurile nu par fie mai “roz”, asta pentru implementarea programului se va face din nou cu întârziere.

Hotărârea de Guvern care reglementează programul a fost adoptată cu trei săptămâni înainte de începutul noului an școlar. Mai târziu față de anul trecut, când a fost adoptată cu o lună înainte de începutul școlii. Deși este finanțat de Ministerul Agriculturii, autoritățile publice locale și directorii de grădinițe și școli trebuie să se ocupe de desfășurarea programului. Concret, autoritățile locale și directorii trebuie să asigure condițiile de primire și recepție a produselor, distribuția acestora către elevi și să garanteze „veridicitatea datelor din documentele care atestă furnizarea” alimentelor, mai notează sursa citată.
Probleme au fost cam în toate județele, inclusiv la Iași. Spre exemplu în școlile din comuna Mogosesti, “Masa Caldă” a ajuns cu o întârziere de 2 luni, copiii primind primul pachet alimentar abia după vacanța de Paște.
Au fost probleme legate și de calitatea produselor dar și de termenul de expirare al sandvishurilor, cum ar fi la școala din Șcheia, acolo unde elevii au primit în luna ianuarie sandvishuri cu termenul de expirare în luna decembrie. La momentul respectiv, explicația a fost s-a produs o eroare, un angajat care nu lucra în mod normal la ambalare, nu ar fi știut printeze corect de pe calculator data expirării.
Cel mai grav caz din județul Iași a fost înregistrat în luna iunie a acestui an, atunci când 16 elevi ai școlii din Strunga au ajuns la spital cu simptome specifice intoxicației alimentare după ce au consumat sandvișuri primite prin programul “Masa Sănătoasă”.
detalii aici:
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/profesorii-si-parintii-prevad-un-dezastru-in-programul-prin-care-copiii-primesc-alimente-gratuite-in-scoli-la-fel-ca-anul-trecut-2908359

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *