În această dimineață, un accident ruter soldat cu victime omenești a avut loc în municipiul Iași, pe Calea Chișinăului.
Din primele informații, este vorba despre un pieton, un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani ce a fost acroșat de un autoturism. Se pare că pietonul se angajase în traversarea neregulamentară a străzii.
Evenimentul nefericit a avut loc în apropiere de Detașamentul 2 de Pompieri Iași iar salvatorii au intervenit imediat pentru a-i acorda primul ajutor.
Ulterior un echipaj de terapie intensivă mobilă s-a deplasat la caz, găsind victima in stare de constiență dar cu politrumatism.
Bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului “Sf. Spiridon” Iași.
“P.I, 57 ani, pieton lovit de mașină, impact lateral stâng, traumatism craniocerebral cu pierderea stării de conștiență, traumatism craniofacial sever, fractură bază craniu etaj anterior, traumatism coloana vertebrală, pneumotorax stâng, contuzie pulmonară dreaptă, contuzie hepatică, contuzie mezenter, traumatism forțe genunchi stâng cu instabilitate articulară. Pacient intubat orotraheal și ventilat mecanic de necesitate, va merge în ATI pentru supraveghere”, a transmis Prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
IPJ Iași: La data de 10 martie a.c., polițiștii Biroului Rutier Iași au fost sesizați cu privire la faptul că, în municipiul Iași, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești.
Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat, de 57 de ani, care s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea străzii, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism condus de un tânăr, de 25 de ani.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.