O tânără în vârstă de doar 17 ani a sfârșit tragic după ce bărbatul cu care întreținuse relații intime contracost a ștrangulat-o cu un cearceaf. Totul a avut loc într-un bloc din Galați iar crima ar fi avut loc deoarece criminalul, un bărbat de 26 de ani: ar fi fost nemulțumit și ar fi încercat să-i fure geanta victimei.
Imediat după ce a ucis-o, individul ar fi fugit din apartamentul respectiv, de la etajul a doilea, însă ar fi fost prins de un alt bărbat, un apropiat al tinerei, care l-ar fi înjunghiat.
IPJ Galați: La data de 16 noiembrie a.c., la ora 06:03, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați, prin intermediul numărului unic de urgență 112, de către un bărbat în vârstă de 27 de ani, din localitatea Barcea, care a anunțat că și-a găsit concubina în stare de inconștiență, într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Galați.
Echipajul de poliție deplasat la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă. În interiorul apartamentului a fost găsită o tânără în vârstă de 17 ani, din municipiul Tecuci, aflată în stare de inconștiență. La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, care a efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decesul acesteia.
Totodată, în imobil se afla și un bărbat în vârstă de 26 de ani, care prezenta urme de violență. Acesta a fost transportat la unitatea spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cercetările în cauză au fost preluate de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Galați, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.