Imagini șocante într-o comună din județul Vrancea! Un bărbat în vârstă de 38 de ani a murit înjunghiat chiar de către tatăl său cu care avusese un conflict.
Polițiștii l-au reținut pe autor.
IPJ Vrancea: La data de 10 noiembrie a.c., ora 19.08, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la un conflict produs în comuna Cîmpineanca, județul Vrancea.
Din primele verificări a rezultat că, pe fondul consumului de alcool, între tată și fiu ar fi izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia bărbatul în vârstă de 38 de ani ar fi fost înțepat în zona spatelui cu un obiect tăietor-înțepător, de către tatăl său.
La fața locului au fost direcționate, în regim de urgență, mai multe echipaje de poliție, precum și un echipaj SMURD, care au intervenit pentru acordarea primului ajutor și efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda acestora, a fost declarat decesul persoanei.
În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de omor în forma violenței în familie.
Dosarul penal a fost preluat de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, spre competentă soluționare.