Proiectul “Institutul Inimii” sau Institutul de Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Iași este unul de mari dimensiuni și, bineînțeles, mai mult decât necesar dat fiind faptul că actualul IBCV din Copou deține un număr evident insuficient de paturi și ținând cont de faptul că la Iași sunt trimiși pacienți din toată zona Moldovei.
Dacă până aici lucrurile sunt clare, nu la fel stau lucrurile în ceea ce privește finanțarea prin PNRR în vederea construirii a ceea ce ar fi trebuit să fie IRMC. Potrivit ministrului Rafila, prezent la Iași weekendul trecut, Consiliul Județean Iași ar fi solicitat finanțare pentru un proiect IRMC în valoare totală de 360 de milioane de euro, din care 200 de milioane de euro ar fi fost finanțate prin PNRR. Din cele 360 de milioane, ministrul Rafila spunea că, cităm “o parte de consultanță foarte mare, de 60 de milioane de euro, în contractul acesta de la Iași, e o sumă pe care nu am mai regăsit-o la niciun proiect din niciun spital din PNRR”.
Având în vedere că presa locală a preluat masiv declarațiile lui Rafila… vorbim totuși de ministrul Sănătății…Consiliul Județean a făcut abia ieri ceea ce trebuie să facă de luni bune și anume să dea curs solicitărilor venite din partea jurnaliștilor locali de a “ieși în față” cu acest proiect pentru a lămuri situația. Conducerea CJ a preferat însă, așa cum ne-a obișnuit deja, să bage capul în nisip, sperând ca subiectul va fi închis. Dar nu a fost așa, pentru că subiectul este unul de maxim interes iar Iașul, zona Moldovei, pacienții cu afecțiuni cardiace merită mai mult, merită să nu moară cu zile din lipsă de spațiu, timp, personal medical specializat insuficient. Până la urmă, pacienții sunt singurii care au de suferit cel mai mult.
Iată explicațiile transmise de către Consiliul Județean cu privire la declarațiile ministrului Alexandru Rafila:
“Luând act de declarațiile făcute de reprezentanții Ministerului Sănătății, la Iași, în data de
24.06.2023, cu privire la caracteristicile economice ale proiectului depus de Consiliul Județean Iași
pentru ca Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară să obțină finanțare prin PNRR, pentru
corecta informare a opiniei publice, precizăm următoarele:
- Cu referire la o eventuală limitare la maxim 200 mil. Euro a bugetului proiectelor stabilită
de Guvern, limită pe care proiectul depus nu ar fi respectat-o precizăm următoarele:
A. În HG 1237/2022 privind aprobarea Programului naţional de investiţii în infrastructura de
sănătate, aferent ţintei 377, componenta 12 – Sănătate, printre Criteriile de eligibilitate se
stabilește: “încadrarea propunerii de investiţii în bugetul maxim de 199,99 milioane euro fără
TVA, aferent finanţării din PNRR;”. Prin cererea de finanțare depusă, solicitarea de finanțare
din PNRR este de 887.942.450 lei, fără TVA (respectiv 179.451.193,46 Euro, adică 60% din
bugetul total al proiectului).
B. O dovadă a faptului că prin HG nu s-a stabilit o valoare maximă a proiectului de 200.000.000
Euro, este faptul că în lista celor 27 de proiecte finanțate se găsesc cel puțin două spitale care
depășesc această valoare și trei proiecte care solicită prin PNRR mai mult decât prin proiectul
depus de CJ Iași. - Cu referire la o eventuală sumă de 60 mil. Euro stabilită pentru capitolul “Consultanță”
în cadrul proiectului depus, precizăm următoarele:
În cadrul Devizului General întocmit de proiectant la faza de Studiu de Fezabilitate au fost
estimate costuri pentru toate categoriile de cheltuieli care trebuiesc efectuate pentru ducerea la
îndeplinire a proiectului. Pentru capitolul 3.7 Consultanță valoarea estimată este de 1.638.216 Euro,
fara TVA. Nu înțelegem cum au ajuns oficiali ai Ministerului Sănătății să promoveze suma precizată
mai sus.
Nu înțelegem cui folosesc aceste declarații făcute acum, cu atât mai mult cu cât ele nu sunt
conforme cu realitatea. Dacă oficialii din Ministerul Sănătății cred în ceea ce afirmă îi rugăm să pună
pe hârtie aceste declarații și să răspundă astfel la PLÂNGEREA PREALABILĂ pe care Consiliul
Județean Iași a formulat-o în data de 23.03.2023, rămasă fără răspuns până la această dată, oferind
astfel ocazia să continuăm în instanță demersul nostru.
Suplimentar, la etapa de proiectare, toate sumele sunt estimative, valoarea lor rezultând din
licitațiile ulterioare. Prin comparație Devizul General de la Spitalul Regional de Urgențe Iași prevede
la capitolul 3.7 Consultanță valoarea estimată este de 2.467.238 Euro, fara TVA”, se arată in comunicatul transmis de către Consiliul Județean Iași.
știre inițială aici: