Un incendiu s-a produs la tabloul electric într-un apartament situat la etajul 3 dintr-un bloc de locuințe, din municipiul Iași. strada Amurgului. Au intervenit două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și o ambulanță de prim ajutor calificat.
Incendiul a fost lichidat.
La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării ieșea fum abundent din tabloul electric, în urma căruia a rezultat inundarea cu fum a două apartamente.
Până la sosirea echipajelor la locul solicitării, 13 persoane s-au autoevacuat. Proprietara apartamentului a suferit un atac de panică, a fost evaluată medical de echipajul de pe ambulanță, dar a refuzat transportul la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al curentului electric al unui cablu electric defect.