Un grav accident casnic s-a produs în localitatea Covasna, comuna Costuleni, unde un bărbat în vârstă de 65 de ani a suferit arsuri severe pe aproape jumătate din suprafața corpului. Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul încerca să aprindă focul în sobă folosind benzină.

La fața locului a intervenit de urgență un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ C2). Din cauza gravității leziunilor și a afectării căilor respiratorii, pacientul a fost intubat orotraheal și ventilat mecanic direct de către echipajul medical, pentru a-i fi salvată viața.

Potrivit informațiilor furnizate de prof. dr. Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași, bărbatul prezintă arsuri prin flacără de gradul II A și II B pe aproximativ 40% din suprafața corporală. Leziunile afectează zone critice: fața (facies), căile aeriene, toracele anterior, abdomenul, precum și ambele membre superioare și inferioare.

Bărbatul a fost transportat de urgență la spital și internat direct în secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Centrului de Chirurgie Plastică și Reparatorie (CCPR-ATI Arși), unde beneficiază de îngrijiri de specialitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected