Problema câinilor fără stăpân este una arzătoare la nivelul județului Iași. Este vorba despre câini nesterilizați bineînțeles, care se înmulțesc necontrolat. Pe de o parte, reglementărilor legale în vigoare nu sunt suficient de aspre pentru cei care abandonează animalele pe domeniul public iar pe de altă parte, autoritățile județene nu încearcă cu adevărat să facă ceva în acest sens.
De altfel, la ultima ședință ordinară a Consiliului Județean Iași, problema câinilor fără stăpân a fost din nou adusă în atenție de către consilierii USR, dar a fost ignorată în continuare de către autoritățile județene. Mai mult, CJ Iași va cheltui 30.000 de euro din bugetul județului pentru a steriliza câinii CU STĂPÂN din zona metropolitană, cu toate că legislația din România obligă proprietarii să își sterilizeze și microcipeze propriile animale.
“La începutul anului, am susținut și aprobat un proiect în valoare de 150.000 de lei pentru a vaccina, steriliza și microcipa aproximativ 1000 de câini fără stăpâni din zona metropolitană Iași. După 6 luni în care nu s-a făcut nimic în această privință, printr-un alt proiect inițiat de președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, ne-am trezit că problema câinilor fără stăpân s-a transformat în a steriliza, vaccina și microcipa câinii care au stăpân din județul Iași, asta deși conform legislației în vigoare, cei care dețin un câine sunt obligați prin lege să le ofere acest tratament. Drept urmare, în continuare, problema câinilor fără stăpâni din județul Iași a rămas fără rezolvare, iar risipa banilor publici din visteria județului în cei 3 ani de mandat este binecunoscută”, a declarat consilierul judetean Etienne Ignat, pentru 24iasi.
Nemulțumirea evidentă a consilierilor USR nu a convins conducerea Consiliului Județean Iași să revină asupra acestei probleme, în condițiile în care costurile pentru sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân ar putea fi suportate de către fiecare primărie în parte sau cu ajutorul ONG-urilor în colaborare cu primăriile.
“Am propus împreună cu colegii mei din USR de nenumărate ori necesitatea și urgență înființării unui nou padoc, care să rezolve pe termen lung această problemă, așa cum este normal într-o țară civilizată, însă este foarte greu să vedem rezultate într-o administrație care se mișcă că melcul când vine vorba de dezvoltarea județului Iași”, a mai declarat consilierul județean Etienne Ignat.
Cu toate că la ședința ordinară a Consiliului Județean Iași din data de 21.06.2023 consilierii județeni USR și PSD au părăsit sala pentru că nu le-a fost permis să își exprime opiniile, a fost totuși aprobat proiectul prin care se alocă suma de 150.000 lei din bugetul Județului Iași pentru Campania de sterilizare și microcipare a câinilor din zona metropolitană Iași, în perioada iulie – noiembrie 2023.
Nu s-a discutat, însă, absolut nimic despre faptul că există câini fără stăpân nu doar zona metroplitană Iași, ci în toate comunele din județ.
Cu aceștia, cum rămâne?!