25 de ani. Un sfert de veac sau mai bine de jumătate din viață petrecută în slujba cetățenilor, la salvarea de vieți, a bunurilor și a animalelor. A participat la sute, poate mii de misiuni, unele mai puțin dificile, altele de-a dreptul răscolitoare pentru oricine, chiar și pentru un om despre care ai crede că le-a văzut și trăit pe toate. După 25 de ani de muncă, încă pleacă răvășit după câte o misiune în care se pierd vieți, cele mai dureroase momente fiind cele în care sunt implicați copiii. Un altfel de interviu cu cel al cărui nume este în antiteză cumva cu ceea ce face: Luis Michiduță, pompier la Detașamentul 2 de Pompieri Iași.
– Ți-ai dorit dintotdeauna să fii pompier, a fost visul tău din copilărie?
L.M: “Nici vorbă! Eram ferm convins că voi fi preot, am fost mereu atras de Religie la școală și mă visam slujind la Biserică până când profesorul mi-a spus că va trebui să îmi schimb numele. Adevărul este că ar fi sunat într-un mare fel “părintele Michiduță“. Am renunțat la idee iar la 18 ani, odată cu decesul tatălui meu, pompier și el, m-am văzut în situația de a întreține familia. Am fost admis fără probleme la școala de pompieri și așa a început totul. Nici nu știu când au trecut 25 de ani… ”
– Care sunt cele mai dificile misiuni? Ai avut vreun moment de răscruce în care să îți spui “Gata! Nu mai vreau să mai fac asta“?
L.M: “La modul serios, nu, nu am vrut niciodată să renunț. Însă momente grele au fost mereu. Chiar și după atâția ani, sunt afectat psihic de misiunile în care sunt implicați copiii. Sunt tată…nu mă pot detașa. Este înfiorător de greu să vezi un copil întins pe asfalt și să nu îl poți salva. Sau să îl scoți pe brațe din flăcări și să constați că este carbonizat. Au fost colegi care au fost marcați într-o asemenea măsură de accidente încât au renunțat la această meserie. Și îi înțeleg, nu sunt de condamnat. Referitor la cele mai dificile misiuni, este greu să le enumăr, au fost atâtea… Cred că accidentele de tren, cum a fost cel de la Scânteia, sunt cele la care este cel mai greu să te aduni și să îți faci meseria, când vezi că practic, nu mai ai pe cine salva și că trupurile oamenilor sunt împrăștiate pe o rază de câteva zeci de metri. Este foarte dureros și deși pare că suntem de piatră, pe dinăuntru suntem răvășiți… Dar ne adunăm, ne facem treaba și ne rugăm să avem cât mai puține astfel de misiuni”
– Ca să schimbăm puțin registrul, sigur sunt și misiuni de la care plecați amuzați…
L.M: “Bineînțeles că sunt și situații amuzante. Spre exemplu am fost chemați să deblocăm o ușă, o femeie rămasă pe dinafară apartamentului. Când am ajuns, am constatat că doamna era mai mult decât sumar îmbrăcată, tocmai își condusese partenerul când ușa s-a închis singură, s-a blocat și a rămas pe casa scării. Am intrat pe geam, la etajul 4, pentru a debloca ușa. Biata femeie era mov la față, un echipaj întreg fiind cu ochii ațintiți asupra ei. De altfel și noi am mai comis-o, un moment amuzant fiind generat de un coleg care, la o deblocare de ușă, s-a grăbit să o spargă cu piciorul, trezindu-se față în față cu proprietarul care îl privea nedumerit. Bineînțeles, colegul greșise ușa… Și după ani de zile, tot ne amuzăm când îi vine rândul să deblocheze vreo ușă… ”
–Au fost misiuni în afara țării, dar și stagii de pregătire și schimburi de experiență cu pompieri din toată lumea. Cum se prezintă pompierii români în comparație cu ceilalți?
L.M: “Din punct de vedere al tehnicii folosite, este adevărat că în alte țări europene poate că totul e mai modern, electronic, robotizat însă la nivel de pregătire fizică, ca mod de colaborare între membrii echipajului, pompierii romani sunt mult, mult peste cei din Vest. Și este un mare avantaj, pentru ca până la urmă, se lucrează cu mașinării. Iar acestea mai cedează, se poate întâmplă oricând… ca atare, din acest punct de vedere, pot spune fără nici o reținere că suntem TOP. În ultimii ani s-au schimbat foarte multe și la noi, avem cu ce lucra. Măști și aparate de respirat individuale, autospeciale noi sau în stare foarte bună de funcționare, nu ne putem plânge. Avem și unul dintre cele mai moderne poligoane de pregătire din țară, cel de pe bulevardul C.A. Rosetti, realizat prin implicarea conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mihail Sturdza” Iași. Beneficiem de numeroase stagii de pregătire care ajută enorm, schimburile de experiență din care avem foarte multe de învățat. Practic, dincolo de misiunile propriu-zise, meseria noastră presupune o continuă învățare”
– Au fost situații în care membrii unui echipaj să ajungă la discuții în contradictoriu cu privire la modul de desfășurare a unei misiuni? Cum gestionați astfel de “diferențe de opinie”?
L.M: “Nu există așa ceva în meseria noastră! Procedura este urmată întocmai de către echipaj, iar deciziile sunt luate de către comandantul de misiune, atât pentru siguranța victimelor, acolo unde este cazul, cât mai ales pentru protecția colegilor. Membrii echipajului se conformează, îndeplinindu-și fiecare rolul exact așa cum este specificat, conform procedurii. În calitate de șef gardă de intervenție și stingere, siguranța colegilor mei este cea mai importantă, lucrurile materiale se pot reface însă un pompier care necesită internare în spital poate însemna alte vieți pierdute pur și simplu prin lipsa de personal. Nu mai vorbim de misiunile care sunt oricum riscante prin natura lor, spre exemplu explozia unor butelii cu gaz metan sau incendii cu degajări mari de fum generate de vopseluri, produse chimice etc”
– Și totuși, sigur au fost și situații-limită în care chiar dacă ai respectat procedura, tot ai dat “de greu”, când ai ajuns față în față cu moartea…
L.M: “Au fost, dar au fost asumate. Spre exemplu, am fost singurul în măsură să coboare într-un puț în care se aflau doi oameni în stare de inconștiență, încercaseră să îl curețe cu o pompă. Adâncimea era mare, de la pompa aerul era contaminat cu gaze și am considerat că pot coborî eu să îi scot, însă fără masca de oxigen pentru că locul era atât de strâmt încât nu încăpeam altfel. După doar 30 de secunde în puț am început să îmi pierd cunoștința și în momentul ăla am realizat că întâlnirea cu “Sfântul Petru” e mai aproape decât m-aș fi așteptat. Am ajuns la spital, mi-am revenit însă chiar am văzut moartea cu ochii”
– În final, cum te vezi acum, după 25 de ani de muncă? Având în vedere părerile împărțite cu privire la vârsta la care va pensionați…
L.M: “După 25 de ani de muncă nu mă pot compara, fizic vorbind, cu colegii mai tineri, dar implicarea este aceeași iar sufletul e încă de 25 de ani (râde). Poate spre surprinderea unora, nu suntem “speciali”, deci nu ne pensionăm la 40 și ceva de ani cum se crede. Pentru cei că nu cunosc ce înseamnă muncă în operativ, poate că pare ușor însă din punct de vedere fizic, ne “ramolim” mult mai ușor decât cei care lucrează în alte medii. Din fericire, anual efectuăm controale medicale amănunțite astfel încât orice posibilă problemă poate fi identificată din timp. În principal, ne putem confrunta cu afecțiuni respiratorii/pulmonare din cauza expunerii prelungite la fum și diverse alte substanțe“.
Luis Michiduță este șef gardă de intervenție și stingere, plutonier adjutant șef în cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași. Este o figură cunoscută publicului atât prin modul în care își exercită meseria, îmbinând cunoștințele acumulate cu experiența și implicarea dar și cu un dram de umor care calmează spiritele în orice situație.