În această seară, in jurul orei 19:40, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident feroviar pe raza comunei Pojorâta, județul Suceava.
Din primele verificări s-a constatat că pe raza comunei Pojorâta, sat Pojorâta se efectuau lucrări în zona căii ferate, iar un excavator a fost surprins de trenul accelerat care circula pe ruta Iași-Timișoara, în gabaritul de pericol al locomotivei.
Conducătorului excavatorului i se aplică manevre de resuscitare la fața locului.
Cercetările vor fi preluate conform competenței de catre polițiștii Serviciului Poliție Transporturi Suceava.
ISU Suceava:
Coliziune dintre un tren și un buldoexcavator, pe raza localității Pojorâta.
Intervin pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Conducătorul utilajului a fost găsit în stare de inconștiență. Victima a fost preluată de către echipajele medicale, care au început manevrele de resuscitare.
Din nefericire, victima (un bărbat în vârstă de 52 de ani) a fost declarată decedată.