Într-o singură gardă, în perioada 5-6 mai, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului “Sf. Spiridon” din Iași au fost înregistrate 12 cazuri de agresiune, a transmis Prof. Dr. Diana Cimpoesu, șefa UPU SMURD Iași. În urma acestora, victimele s-au ales cu plăgi precum lacerație splenică, plăgi înjunghiate abdominale, cazuri dirijate către sălile de operație din cadrul secțiilor de Chirurgie 1 și 2, în timp ce un, un pacient cu hemoragie subarahnoidiana și hematom subdural, caz dirijat la Spitalul de Neurochirurgie din Iași.

Deasemenea, în aceeași perioadă, au fost înregistrate 10 cazuri de urgențe legate de mâncare (colica biliară, sindrom dispeptic, enterocolită), precum și 12 cazuri legate de consumul de alcool (etilism acut, sevraj etanolic). Alte trei cazuri cu care medicii ieșeni s-au confruntat au rezultat în urma unor accidente. Este vorba despre un șofer de ATV dirijat către Spitalul de Neurochirurgie, un pieton internat la secția de Ortopedie cu traumatism de bazin și un șofer scuter dirijat la domiciliu.

În total, au fost înregistrate 243 prezentări la UPU în 24 ore.