Adrian Nedelcu, fost lider de sindicat CTP și membru PSD Iași a fost pus “pe tușăîn cadrul unei ședințe de urgență a Biroului Permanent Județean. Anunțul vine în urma faptului Nedelcu a fost reținut de către polițiști deoarece ar fi încercat să îl șantajeze pe patronul unei firme care construiește imobile prin zona CUG, să îi dea bani și o boxă dintr-un imobil pentru ca nu îl reclame la instituții, potrivit Ziarul de Iași.

În urma convocării în regim de urgență, în format online, a Biroului Permanent Județean, Adrian Nedelcu a fost exclus din PSD cu unanimitate de voturi”, au anunțat social democrații ieșeni.

De altfel, Adrian Nedelcu, potrivit unor surse CTP, prieten la cataramă cu Cristinel Talef, directorul de exploatare de la CTP Iași, nu este la prima abatere în ceea ce privește încălcarea legii. Nedelcu a fost surprins de camera video aparținând unui vatman în timp ce circula pe contrasens pe bulevardul Primăverii, fiind “ars” de către polițiștii rutieri ieșeni, care s-au autosesizat după ce imaginile au apărut în mediul online. Drept urmare, vatmanul a fost “ars” și el la salariu, ca “mulțumire” pentru a sesizat cum Nedelcu încălca legea, fiind totodată si anchetat disciplinar.

detalii aici:

foto/ Pe cine a supărat vatmanul care folosea camera video personală în timpul serviciului?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

error: Content is protected