Avem primele imagini de la evenimentul rutier petrecut în cartierul Alexandru cel Bun, acolo unde o femeie în vârstă de 68 de ani a ajuns sub un tramvai.

O bătrână în vârstă de 90 de ani, ne-a declarat că victima obișnuiește să consume alcool. Din câte se pare, victima se afla și acum sub influența alcoolului și ar fi fost un gest premeditat. Practic, s-ar fi aruncat singură sub tramvai iar potrivit martorilor, vatmanul nu ar avea nici o vină.

Bătrâna spune că victima este controlată de un bărbat, un om al străzii, care ar fi indemnat-o să traverseze. Cetățenii din zonă discutau despre faptul că bărbatul respectiv ar umbla cu cuțitul pe stradă, amenințând oamenii.

Mai mulți cetățeni spun că bărbatul respectiv este foarte periculos și că l-ar fi auzind spunându-i unei alte femei din cartier că nu ii este frică de moarte, incurajand-o să demonstreze și ea că nu se teme de moarte.