La data de 25 martie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Valea Seacă, jud. Iași, au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 64 de ani, cu privire la prezența unui dispozitiv aerian de mici dimensiuni, aflat într-un copac, în zona împădurită Valea Seacă.
În cauză, cercetările au fost preluate și coordonate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, care a dispus deplasarea de urgență la fața locului a unei echipe operative complexe, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Iași, tehnicieni criminaliști și alți specialiști.
În urma cercetării la fața locului, s-a stabilit că dispozitivul identificat nu prezintă pericol pentru siguranța publică, nefiind evidențiate substanțe sau materiale periculoase și fără a fi înregistrate victime.
Dispozitivul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor, acestea fiind efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, în scopul stabilirii situației de fapt și identificării deținătorului.
sursa foto: NewsPascani