La câteva zile după alegerile filialei județene de la partidoi, domnul senator părea că ar fi avut motive de a sărbători după ce taica Ciocalacu l-a mângâiat drăgăstos pe creștet. Dar cât poate să se înșele omul, numai dânsul știe…
În fine, având în vedere cât de puțin mai contează vorbele domniei sale (și așa stâlcite), s-o fi gândit să își încerce norocul în celălalt capăt de țară acolo unde a participat în calitate de invitat la o inaugurare din cadrul unui spital. Este cel puțin de râs, dacă nu chiar de plâns, că taman cel care a reușit să “îngroape” un spital la Iași să participe la un astfel de eveniment și să laude realizările altora. Doamne-ferește, dacă poartă ghinion și îl îngroapă și pe celălalt? Acum, dacă e să fim cârcotași (sau poate optimiști? ), am putea lua în considerare posibilitatea ca domnul senator să se mute în Muntenia, în speranța că mai prinde și acolo o afacere la fel de profitabilă precum Spitalul Mobil cel transformat într-un “muzeu” al deziluziilor. Totuși, e cam departe de Nistru, nu credeți?
Revenind la partidoi, se aude prin târg că sunt niște probleme pentru viitoarea campanie, cică fug că potârnichile cei care ar putea să le promoveze candidații, știind foarte bine că ar paria pe o “mână-moartă” având în vedere că Iașul a fost “sacrificat” la împărțeală.
Rămâne de văzut, numai mâine nu-i poimâine și mai sunt lucruri de dezbătut…