Una rapidă despre politichia de Bahlui, taman înainte de post. Așa tam-nesam, în prima zi a săptămânii lăsatului sec de carne, preacucernicii au lansat un îndreptar menit să le taie din avânt acelor fețe bisericești care s-ar gândi numai să își pună numele pe vreo listă la viitoarele alegeri. O să vă întrebați de ce tocmai acum, când se știa de hăt‑hăt că nu prea merge cadelnița cu politichia? Răspunsul degrabă vi-l dăm, să nu rămâneți cu astfel de curiozități.
Zice-se, și vă amintiți că tot noi v-am spus, că un preacucernic filantrop era în cărțile AURite pentru locul cel mai înalt de la giudeț, maestru–păpușar (sau să fi fost sforar?) din spatele acestui plan bine pus la punct fiind, de altfel, și “eminența cenușie” din spatele filialei ieșene a partidul cel h-aurit. Baiul e că îndreptarul cam strică planurile unora. Acuma, ziceți voi drept, nu se poate și cu… și cu…, una-i una, două-s mai multe, trebuie să se aleagă o vreme.
Trecând peste filantropii și sforăraie, cică e mare supărare peste dealurile barnoave iar buciumul sună cu mare jale după ce s-a auzit că preamarele ar cam rămâne pe dinafară, sau pe lângă căruță, cum se spune, pentru că l-ar fi luat gura pe dinainte și și-ar fi spus supărările prea vocal între galbeni. Se pare că nici cei de la partidoiul roșu nu-l vor nicicum (cică au om care să le servească masa, nu mai au nevoie de încă un ospătar), rămânând cumva cu buza umflată.
Dar timpul va trece și noi ne vom lămuri acușica cum stă treaba. Și oricum nu-i de plâns, la cât pământ are…