În cursul zilei de ieri au fost efectuate două intervenții de transplant renal de la donator cadaveric, au anunțat reprezentanții Spitalului “Dr. C.I. Parhon”.

Potrivit sursei citate, au primit o nouă șansă la viața doi pacienți din zona Moldovei. Primul pacient, un bărbat în vârstă de 57 de ani, din județul Suceava se afla de 3 ani în supraveghere.

Al doilea pacient, o femeie în vârstă de 50 de ani, din Botoșani, făcea în dializă din anul 2018.

“Ne dorim să existe o activitate mai intensă pentru identificarea potențialilor donatori în spitale județe din regiunea Moldovei”, a spus Dr. Ionuț Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Dr. C.I. Parhon” din Iași.

Ultimele recoltării au fost efectuate de către Spitalul de Neurochirugie din Iași.