În psezonul rece, când virozele își fac de cap în cazul adulților dar, mai ales, în cazul copiilor, specialiștii ieșeni vin cu câteva recomandări utile pentru a trece cât mai ușor peste această perioadă. Iată, deci, ce spun medicii pediatri din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” Iași.

Cum ajutam un copil cu viroză respiratorie?

Sezonul rece și intrarea în colectivitate se asociază cu o avalanșă de afecțiuni respiratorii, devenind un motiv de panică pentru părinți și timpi de așteptare crescuți în serviciile de urgență.

În Unitatea Primiri Urgente a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sf. Maria” Iași, o medie de 40 % din prezentări sunt motivate de afecțiuni respiratorii.

Copiii sunt expuși permanent la virusuri și acest contact permite formarea unei imunități.

În decursul unui an, un copil poate prezenta 7-8 episoade de infecție respiratorie, din care 1-2 să fie mai severe, mai ales în primii 7 ani de viață, până se atinge pragul de maturizare a sistemului imun.

Majoritatea sunt forme ușoare și medii, dar pot fi și forme complicate, în special la copiii cu boli cronice sau imunodeprimați.

O infecție acută respiratorie evoluează în medie 7-10 zile.

Medicamentele ajută organismul să treacă mai ușor prin boală, dar nu îl vindecă.

80 % din infecțiile acute respiratorii sunt de cauză virală, antibioticele fiind inutile și chiar periculoase. Febra, tusea și obstrucția nazală sunt simptome care alarmează părinții și fac adesea obiectul prezentării la spital în urgență.

Teama de febră!?

Febra este un semn al luptei organismului cu boala. Valorile temperaturii și intervalul de timp dintre croșetele febrile sunt importante. Antitermicele administrate în doză corespunzătoare sunt necesare, dar nu suficiente.

Un copil febril pierde lichide și de aceea trebuie hidratat suplimentar.

Mulți părinți spun: copilul nu vrea să bea apă și atunci apare cuvântul =răbdare=… cate puțin și des.

Iar tuseste!?

Dacă febra este un simptom care trece în câteva zile, tusea rămâne elementul care duce la panică în rândul părinților. Tusea este adesea un mecanism de apărare și reflex, practic căile respiratorii încearcă să elimine „corpul străin -secrețiile”. Orice viroză se asociază, în medie, cu aproximativ 10 zile de tuse, iar la o parte dintre pacienți poate persista până la 3 săptămâni.

Si iar revine cuvântul răbdare!

Dacă nu e nimic modificat în starea lui generală, ci doar persistă tusea, trebuie să așteptați. Medicatia pentru tuse trebuie data de medic în acord cu examenul clinic și varsta pacientului. De multe ori, este suficientă curățarea nasului de secreții, un mediu aerisit și umidifiat și hidratare pentru a ameliora tusea.

Uneori, copilul este epuizat și mofturos din cauza bolii și atunci trebuie să îl tratam cu multă blândețe.

Este importantă alimentația unui copil bolnav.

Dacă nutrienții de calitate lipsesc, organismul nu poate lupta. Ca urmare, legumele și fructele, proteinele din ouă și carne nu trebuie sa lipsească din alimentația unui copil răcit. Copilul bolnav are nevoie de un mediu liniștit, cunoscut și atunci îl izolăm la domiciliu.

Prezența lui în colectivitate pe durata bolii poate complica evoluția prin expunerea la alți germeni, în contextul unui sistem imunitar compromis, dar este un pericol si pentru ceilalți copii.

Mesaj pentru acasa :

1. Hidratați si alimentați copilul cu cantități mici și des.

2. Asigurați-i un confort termic prin îmbrăcăminte lejeră și o temperatură în cameră de 22 grade.

3. Curățați nasul de secreții cu ser fiziologic sau apă de mare înainte de mese și oricând este necesar.

4. Combateți febra cu antitermice si metode fizice, tip împachetări.

5. Urmăriți starea copilului și prezentați-vă la medic dacă: menține febra peste 3-4 zile sau este febră peste 38 grade la sugarul sub 3 luni și peste 39 grade la copilul peste 3 luni, dacă respira greu sau suiera, dacă este palid, apatic, dacă nu poate inghiti saliva, dacă nu se hidratează.

6. Nu il lăsați în colectivitate.

7. Învățați copilul regulile de igienă.