O “scrisoare” postată în urmă cu 2‑3 seri de către primarul Iașului a trecut oarecum neobservată, ori poate cei care s-au simțit cu musca pe căciulă au tăcut mâlc de frică să nu fie băgați în clasa reptiliană. Postarea face referire la “șopârlele” aruncate în spațiul public cu privire la o eventuală candidatură a edilului din partea PSD, partidul din care acesta a făcut parte înainte de a ajunge la PNL. Trecem peste faptul că a fi numit “reptilă” nu e nicidecum o jignire ci poate fi considerat un compliment (după cum se știe, reptilele au sânge rece, prin analogie, putem trage concluzia că cei la care face referire edilul nu se tem de nimic).
În fine, ce nu a observat publicul este faptul că postarea respectivă a fost rapid editată, cel mai probabil după o privire vigilentă a consilierilor personali, dispărând o frază foarte interesantă.
“În rest, domnul Balanișcu (care a lucrat pentru mine într-o campanie pe care am câștigat-o) nu are de ce să se teamă: nu are decât să piardă alegerile pentru primărie din partea PSD”, scria inițial în postarea lui Mihai Chirica.
Am mers direct la “împricinat” pentru a obține un punct de vedere oficial referitor la cele scrise de către actualul primar, cunoscut pentru anumite “derapaje” care apar pe pagina oficială, în puterea nopții.
“Am aflat și eu de postarea la ceas de seară a edilului Chirica, însă vreau să vă reamintesc faptul că nu este pentru prima dată când penelistul își schimbă opiniile și este inconsecvent, realitate care se reflectă și în modul haotic de administrare a orașului: promite dezvoltare, prezintă machete, ca la final să se rezume la pus gazon cu scopul de a-și masca incompetența.
Există totodată și varianta ca Mihai Chirica să-și fi dat seama după ce a scris că PSD nu va pierde alegerile la Iași, însă nu are importanță ce este în mintea încețoșată a domniei sale. Un lucru este cert: social-democrații nu colaborează cu primari inculpați, așa că liberalul Chirica se poate simți liber să se afilieze cu ce partid îl mai primește, dar fiind că scheletele din dulapul său sunt vizibile și zăngănesc deja prea tare!”, a declarat secretarul de stat Bogdan Balanișcu, pentru 24iasi.
Nu putem să nu ne întrebăm, oare de ce este atât de sigur Mihai Chirica de faptul că, în eventualitatea în care Bogdan Balanișcu va candida pentru scaunul de primar, acesta va pierde? Având în vedere că domnul primar a recunoscut că actulul secretar de stat a fost cel care a condus campania electorală prin care acesta a câștigat, este lesne de înțeles că nu ar fi deloc o surpriză să o câștige și pe cea proprie!
Asta ca să fim puțin răutăcioși.
foto ilustrativ: Ovid Meyer