CNAIR a semnat astăzi primul contract pentru construcția unei secțiuni a A 8 și în același timp primul contract finanțat prin PNRR pe Autostrada Unirii. Secțiunea 3 Leghin – Târgu Neamț are o lungime de 29,9 km, o valoare contractuală de 1,56 miliarde de lei (făra TVA) si trebuie finalizată în anul 2026 de Asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade. Durata contractului este de 30 de luni, dintre care 6 luni proiectare și 24 de luni execuție.
“La sfârșitul anului 2020, la scurt timp după preluarea mandatului de președinte al Consiliul Județean Iași, am primit la Iași vizita ministrului Fondurilor Europene de la acea vreme, Marcel Boloș, și ne-am asumat atunci includerea ca propunere de finanțare prin PNRR a capetelor din sectorul montan din autostrada A8, după discuții și cu societatea civilă.
Astăzi, lucrurile pe care ni le-am asumat și le-am promis se înfăptuiesc. Vestea și mai bună este că finanțarea prin PNRR a acestor 30 de km pe tronsonul Leghin – Târgu Neamț înseamnă și un orizont de timp bine definit pentru finalizarea lucrărilor – sfârșitul anului 2026. După atâția ani de așteptare și promisiuni, avem, în sfârșit, siguranța că vom circula pe autostradă în următorii ani și că vom avea legătura promisă cu vestul țării, prin A8, și cu sudul țării, prin A7.
Am fost ambasadorii constanți ai acestui proiect încă de la preluarea guvernării, iar odată cu câștigarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Iași, echipa noastră a reprezentat Iașul în relația cu autoritățile centrale pentru susținerea celui mai important proiect de infrastructură rutieră a Moldovei.
Este o reușită pentru comunitatea noastră și mă bucur că suntem în fața acestei etape care arată că toate eforturile de până acum au dat rezultate. Este cert că Iașul nu se mai poate dezvolta cu infrastructura pe care o are în prezent, iar noi nu vom abandona cel mai important proiect regional al Moldovei: traversarea Carpaților printr-o autostradă și legătură directă cu Vestul României și Europa”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean.