În urma numeroaselor nemulțumiri exprimate de către pasageri, conducerea Aeroportului Internațional Iași anunțat o serie de măsuri pe care, de altfel, ar fi trebuit să le implementeze cu mult timp în urmă. Despre condițiile pe care pasagerii sunt nevoiți să le îndure redacția 24iasi a scris luni, pe larg, aici:
Iată ce anunța ieri conducerea Aeroportului Iași:
“În luna mai, traficul va crește la 230.000 pasageri, ceea ce va reprezenta un nou record pentru IAȘI Airport. În aprilie, am avut 206.000, în august ne vom îndrepta spre un trafic de 280.000, cu mult peste 180.000 cât am avut în august 2022. Ținând cont de aceste cifre în creștere, am luat o serie de măsuri pe termen scurt pentru a optimiza procesarea pasagerilor.
În primul rând, nu acceptăm pentru această vara curse charter în intervalele roșii, când practic e imposibil să mai procesăm curse suplimentare ținând cont de capacitatea limitată a terminalului T3. Vom instala o copertină pe sosiri pentru a proteja de caniculă și ploaie pasagerii care aterizează și așteaptă să intre în terminalul T3.
Copertina și rândul cu cei care așteaptă la verificarea Poliției de Frontiera a documentelor la sosiri vor fi poziționate în fața terminalului 2, pentru a evita intersectarea fluxurilor celor care sosesc cu cei care pleacă, fără a afecta accesul pe platformă la T2.
Nu vor mai avea acces până în fața terminalului microbuzele și mașinile 8+1 care fac transport ocazional către Republica Moldova. Vom instala uși suplimentare la sosiri pentru a asigura linii prioritare pentru familii cu copii, bătrâni și persoane cu dizabilități.
Vom instala o ușă dublă glisantă la intrare în terminal în zona de checkin, pe care o vom separa fizic de zona de acces la filtrele de securitate. Am angajat noi agenți de securitate și însoțitori ale persoanelor cu mobilitate redusă, pe actuală organigrama.
A fost aprobată o nouă organigrama în Consiliul de administrație în care schema de personal este mai mare cu 40%, urmând a fi supusă aprobării în luna iunie și în plenul Consiliului Județean. Toate posturile scoase la concurs vor fi anunțate pe site‑ul aeroportului.
Se anunță o vara încinsă, terminalul nou va fi recepționat în acest an, iar anul viitor vom putea primi pasagerii cu 6 filtre de control acces, 20 checkin‑uri, 7 porți de îmbarcare, 3 tuneluri de îmbarcare, 3 porți de sosiri, VIP Lounge, Business Lounge, spații comerciale, vom avea cel mai performant sistem de procesare bagaje, cu redundanță de minimum 50%, peste 2000 mp de spații comerciale și o parcare mai mare de până la 600 locuri.
Anul acesta vom da în lucru o a doua parcare de lungă durată cu peste 200 locuri, începem reconfigurarea terminalului T3 și căutăm investitori interesați pentru operarea în T2 în regim cargo. Anul aceasta va fi cea mai mare provocare pentru echipa aeroportului, vom avea o creștere a traficului de peste 50% față de anul 2022, estimăm să ajungem în 2023 la 2,3‑2,5 milioane pasageri În noiembrie, Wizz va crește baza de la patru la cinci aeronave, iar în cazul în care Ryanair va crește operațiunile la Iași, există perspectivă că anul viitor să ne uităm spre țintă de 3 milioane pasageri.
Dincolo de cifrele estimate de trafic, obiectivul principal al echipei IAȘI Airport este să oferim tuturor un aeroport modern care să asigure o experiență reconfortantă pasagerilor care aleg Iașul”, este mesajul transmis de către RA Airport Iași.