În data de 20 iulie 2025, pompierii ieșeni au fost solicitați să intervină pe strada Bradului, în zona Pasajului Nicolina din municipiul Iași, pentru degajarea unor elemente de construcție desprinse parțial și care prezentau pericol de cădere.
La locul evenimentului au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, respectiv:
– o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS);
– o autoplatformă pentru salvări de la înălțime (ASII).
Echipajele operative au acționat pentru îndepărtarea în siguranță a elementelor instabile, în scopul prevenirii producerii unor accidente sau pagube materiale. Pe durata intervenției, circulația rutieră în zonă a fost restricționată temporar, cu sprijinul autorităților competente.